Decizii din România

Alba-neagra la comanda IPJ Suceava. Comisarul-șef Ioan Crap, din nou șef, la o zi după ce a fost schimbat



Comisarul-șef Ioan Crap
Comisarul-șef Ioan Crap

Nebunia în ceea ce privește cine conduce Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava a ajuns la cote penibile.
După ce luni, 9 septembrie, comisarul-șef Ioan Crap, împuternicit la comandă, a fost anunțat că nu mai este șef, deși ordinul care îl privea era valabil până pe 15 februarie 2014, iar în locul său a fost numit inspector-șef comisarul-șef Viorel Onea, marți, 10 septembrie, oficialii Ministerului Administrației și Internelor au revenit asupra deciziei.
Astfel, de marți, 10 septembrie, comisarul-șef Ioan Crap a revenit în fruntea poliției județene. Deciziile de schimbare a șefilor de la o zi la alta au bulversat pur și simplu activitatea din cadrul IPJ Suceava, situația fiind de râs, dar și de plâns în același timp.
Practic, în acest an, IPJ Suceava a avut patru șefi, iar anul încă nu s-a încheiat. În prima parte a lui 2013, Poliția a fost condusă de comisarul-șef Marcian Colman, a cărui împuternicire a expirat în luna iunie. Pe 1 iulie, frâiele instituției au fost preluate de comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, al cărui exil la Călărași expirase. Nu a fost o „domnie” prea lungă, pentru că Todiruț a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Conform legii, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț a fost pus la dispoziție și i s-a acordat o funcție în cadrul Serviciului Arme, Substanțe Explozive, urmând ca la finalul procesului, în funcție de soluția judecătorilor, să fie ori reabilitat și repus în drepturi, ori să i se desfacă, în cazul unei condamnări, contractul de muncă.
Firesc, funcția de șef al IPJ Suceava trebuia preluată de o altă persoană. Printr-un ordin al ministrului MAI, de pe 15 august a fost numit la comandă comisarul-șef Ioan Crap, unul dintre adjuncții instituției. Împuternicirea sa era valabilă pentru jumătate de an, adică până pe 15 februarie 2014.
A urmat circul din ultimele două zile, cu Onea și Crap șefi câte o zi.


Comisarul-șef Viorel Onea
Comisarul-șef Viorel Onea
Comisarul-șef Ioan Crap
Comisarul-șef Ioan Crap


Recomandări

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”
Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”