Culte

Ajutor de la stat la salariile preoților

Statul va plăti anul viitor circa 10 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical din bisericile românești, în urma modificărilor aduse Legii 142 din 1999 și aprobate deja de Guvern, a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii și Cultelor.
Noul proiect legislativ prevede sprijin financiar de la stat pentru preoții din parohiile de categoria a treia. Este vorba de o mărire cu 25% a cuantumului pe care statul îl acorda până acum, nefiind vorba de toți preoții, ci de cei din parohiile din comunitățile foarte sărace, de acei preoți care își desfășoară activitatea în parohii de categoria a treia.
De această suplimentare vor beneficia circa 30% din totalul de 15.228 de posturi clericale.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire