Administratorul unei societăți de exploatare forestieră din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală”, prejudiciul imputat inculpatului fiind de aproape 50.000 de lei.
Inculpatul, Mihai-Radu Moroșan, este unic asociat al SC Eghina SRL, cu sediul social în satul Demăcușa, comuna Moldovița.
Din ancheta derulată de procurori rezultă că, în intervalul 4 iunie 2012-27 iunie 2013, inculpatula derulat relații comerciale cu mai multe societăți comerciale, respectiv a efectuat livrări de material lemnos în volum total de 1.099 mc, în baza unui număr de 43 avize de însoțire primară și a unui număr de 39 facturi fiscale și a omis să înregistreze în evidența contabilă toate operațiunile comerciale și veniturile realizate, în sumă de 280.966,15 lei. Prin această modalitate acesta s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 49.185 lei, din care 44.954 lei impozit pe profit și 4.231 lei TVA.
Dosarul a fost trimis, spre judecată, la Tribunalul Suceava.





