Consilierul județean Adrian Artene s-a înscris în PNL, a anunțat, vineri, vicepreședintele liberalilor suceveni, Mihai Steiciuc. Steiciuc a precizat că cererea de înscriere va fi discutată de organizația PNL din Fălticeni, urmând să se stabilească și dacă Adrian Artene va primi o funcție politică în cadrul acestui partid.
La sfârșitul lunii ianuarie, Artene a acuzat „modul dictatorial în care domnul Flutur și acoliții săi conduc partidul”, în condițiile în care „în ceea ce se numește filiala PD-L Suceava 80 la sută sunt organizațiile PD și 20 la sută PLD”.
Tot vineri, Steiciuc a mai anunțat că alături de liberali vor veni și democrații din orașul Salcea, pe motiv că sunt nemulțumiți de actuala conducere a PD-L Suceava. Atât Steiciuc, cât și secretarul general adjunct al PNL Suceava, Brîndușel Nichitean, au confirmat că liderul organizației PD Salcea va fi viitorul candidat liberal pentru ocuparea funcției de primar al acestui oraș.
Cu doar două zile în urmă, președintele PNL Salcea, primarul în funcție Ilie Lungu, a anunțat că intenționează să candideze pentru un nou mandat din partea PD-L.
Pe lângă membrii PD din Salcea, în PNL s-au mai înscris viceprimarul independent din Dumbrăveni, Toader Dorel Galan, ales pe listele fostului PUR. Galan a venit în PNL împreună cu alți doi consilieri locali din Dumbrăveni, independenți din punct de vedere politic.






