1 iunie

Activități culturale, la Casa Prieteniei din Suceava

La invitația Biroului Informațional al Regiunii Schwaben, Biroul Francez va participa mâine, 1 iunie, de la ora 10:00, la Casa Prieteniei din municipiul Suceava, cu o serie de momente în limba franceză, la festivitatea Ziua Europei (Europa-Tag), organizată în colaborare cu Forumul Democrat German din Bucovina și membri ai Uniunii Polonezilor din România.
Din programul pregătit de Biroul Francez pentru festivitate nu va lipsi Expoziția Fotografică „Suceava Europeană”, recitarea unor poeme cunoscute în literatura franceză, prezentări video privind semnificația Zilei Europei, realizate de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava, coordonați de profesoara Alexandra Sîrghi, precum și un recital muzical, în interpretarea elevilor de la Grupul Școlar „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, sub îndrumarea profesoarei Briana Belciug.

Recomandări

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Cea mai frumoasă clasă de Crăciun” – tradiție educațională la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni