Accidentat mortal după ce a adormit în drum, în timp ce se întorcea de la o nuntă

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Poiana Stampei, care ieșise de la o nuntă și era în stare de ebrietate, a fost accidentat mortal de un microbuz care l-a surprins culcat pe carosabil, lângă axul drumului. Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la ora 02.15. În timp ce conducea microbuzul înmatriculat în Republica Moldova, care tracta o remorcă pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, după o porțiune de drum în pantă, un bărbat de 41 de ani, din Republica Moldova, le-a surprins și accidentat mortal pe bărbatul de 64 de ani. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, anterior producerii accidentului, victima a plecat de la o nuntă din localitate către domiciliu, aflându-se în stare de ebrietate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire