Lângă Tribunal

Accident provocat de un bulgar neatent

Ieri, în jurul orei 10.00, pe strada Ștefan cel Mare din Suceava

Un șofer de tir din Bulgaria, care nu a păstrat distanța corespunzătoare față de mașina care circula în fața sa, a provocat un accident rutier pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, puțin mai sus de trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție.
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 10.00.
Marian R., în vârstă de 33 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, a oprit la trecerea de pietoni, pentru a-i acorda prioritate unui bărbat care s-a angajat în traversare.
Aflat în spate, mult prea aproape, Ivanov S., în vârstă de 35 de ani, șoferul tirului, nu a mai putut evita impactul. Ambele mașini s-au mai deplasat câțiva zeci de metri.
Din fericire, pietonul nu a fost lovit de nici una dintre mașini. Transportat la Spitalul Județean Suceava, șoferul autoturismului a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie coloană cervicală și contuzie gamba stângă, fără a fi vorba de nimic grav.

Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Lângă Tribunal: Accident provocat de un bulgar neatent
Ieri, în jurul orei 10.00, pe strada Ștefan cel Mare din Suceava
Ieri, în jurul orei 10.00, pe strada Ștefan cel Mare din Suceava

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan