Accident pe o stradă din Burdujeni, după ce o șoferiță nu a dat prioritate

Mașinile implicate în accident
Mașinile implicate în accident

Două șoferițe au fost implicate într-un accident rutier petrecut marți, în jurul orei 14.00, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, în apropiere de Școala Gimnazială „Miron Costin”. O femeie de 43 de ani, Denisa C., din Suceava, care conducea un autoturism Opel și care tocmai își luase copilul de la școală a virat de pe strada Păcii spre strada Tineretului, cu sens unic, fără a acorda prioritate de dreapta unei tinere, Alice B., de 27 de ani, localnică, ce conducea un autoturism Mini One. Cele două mașini s-au ciocnit destul de violent, ajungând în peretele unui bloc din zonă. La fața locului a ajuns Detașamentul de pompieri Suceava, cu echipaj SMURD și de Descarcerare. Tânăra de la volanului autoturismului Mini One a acuzat leziuni, fiind transportată la Spitalul Județean Suceava. Ea a fost singura victimă a accidentului, conform primelor investigații medicale aceasta suferind câteva contuzii ușoare, care necesită în jur de 6 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani