Colos în derivă

Accident pe E 85, după ce un autotren cu lemne a fost scăpat de sub control

Șoferul autotrenului a frânat pentru a evita impactul cu o mașină din față, a intrat pe contrasens și apoi s-a răsturnat la marginea E 85

Un autotren încărcat cu lemn a fost la un pas de a provoca o tragedie pe E 85, la Vadu Moldovei, după ce șoferul a scăpat vehiculul de sub control, colosul intrând pe sens opus și apoi răsturnându-se în afara drumului. Evenimentul rutier s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 19.00.
Șoferul vehiculului greu circula dinspre Fălticeni, iar la un moment conducătorul auto al unei autoutilitare din față a oprit pentru a vira stânga, spre un drum secundar. Șoferul autotrenului a frânat pentru a evita impactul și apoi a virat stânga, intrând pe sens opus. Autotrenul a acroșat ușor autoutilitara, a trecut prin fața unor mașini ce veneau de pe contrasens și a ieșit în decor, unde s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, inclusiv șoferul autotrenului având mare noroc și ieșind pe propriile picioare din cabină.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Fălticeni. Aceștia au luat măsuri de urgență pentru izolarea zonei și îndepărtarea pericolului cauzat de scurgerile de carburant.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte