Impact

Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens

Un șofer în vârstă de 65 de ani a provocat un accident după ce a virat stânga, spre drumul de acces într-o locuință, fără a da prioritate unei șoferițe care circula regulamentar din sensul opus de mers. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 15.00, pe strada Ion Irimescu din municipiul Suceava, la ieșirea spre Moara.
Conform anchetei preliminare a polițiștilor rutieri, Cristea Rusu, șoferul de 65 de ani, din municipiul Fălticeni, aflat la volanul unui autoturism Ford, care circula pe direcția Suceava-Moara, nu s-a asigurat la efectuarea virajului stânga, moment în care a fost lovit de autoturismul VW care avea prioritate, condus de Brândușa Șuruban, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Suceava.
La fața locului a intervenit un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Suceava. Din fericire nu a fost nevoie de intervenția echipajului de Descarcerare, persoanele implicate ieșind pe picioarele lor din mașini.
Conform primelor investigații medicale, au fost răniți ușor șoferul în vârstă de 65 de ani și o tânără de 21 de ani, pasageră în cealaltă mașină.

Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens
Accident la ieșirea din Suceava, după ce un șofer a virat prin fața mașinii de pe contrasens

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit