La Câmpulung

Accident în lanț, cu trei mașini implicate, după ce o șoferiță nu a dat prioritate

O șoferiță care nu a acordat prioritate a provocat un accident în lanț, în care au fost implicate trei mașini. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică noapte, în jurul orei 22.20, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, la intersecția arterei principale, Calea Bucovinei, cu strada Simion Florea Marian.
Conform anchetei poliției, conducătoarea auto, Maria C., în vârstă de 32 de ani, din comuna Stroiești, a ieșit de pe drumul secundar fără a da prioritate, lovindu-se de mașina condusă regulamentar de Veronica G., în vârstă de 25 de ani, localnică din Câmpulung. Urmare a impactului, mașina condusă de tânăra de 25 de ani a fost proiectată pe sensul opus de mers, lovind o a treia mașină, la volanul căreia se afla Constantin G., în vârstă de 56 de ani, din municipiul Botoșani. Urmare a accidentului, o femeie în vârstă de 40 de ani, pasageră în mașina condusă de bărbatul din Botoșani, a fost rănită ușor.
Toți cei trei șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Recomandări

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri