În toiul nopții

Accident în centrul Sucevei, după ce o tânără șoferiță a ”încălecat” scuarul

Accidentul violent de lângă magazinul Bucovina

O tânără în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism VW, a fost protagonista unui accident atipic să-i spunem, în centrul Sucevei, lângă magazinul Bucovina.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.20, șoferița în vârstă de 19 ani, din Udești, care rula dinspre Muzeul Bucovinei spre strada Ana Ipătescu (spre bulevardul principal, în imediata apropiere a magazinului Bucovina), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns cu autovehiculul pe scuarul ce separă benzile de mers. Acolo, mașina a intrat într-o piatră decorativă plasată în perimetrul scuarului.
Impactul a fost violent, mașina fiind grav avariată mai ales de piatra de dimensiuni mari.
Tânăra de la volan a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Județean Suceava, având contuzii la mâna și genunchiul stâng.
Tânăra era conștientă și cooperantă, iar polițiștii au putut să o verifice cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Accidentul violent de lângă magazinul Bucovina
Accidentul violent de lângă magazinul Bucovina
Accidentul violent de lângă magazinul Bucovina
Accidentul violent de lângă magazinul Bucovina

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

Marșul tinerilor, acțiune de amploare pe străzile Sucevei pentru prevenirea violenței, consumului de droguri și a accidentelor rutiere