La Milișăuți

Accident cu cinci răniți după ce un șofer a adormit la volan

Un șofer care a adormit la volan a provocat un accident rutier în urma căruia au fost rănite cinci persoane. Evenimentul rutier s-a petrecut vineri, în jurul orei 9.40, pe DN 2H, în Bădeuți-Milișăuți.
Conform anchetei poliției, Daniel P., în vârstă de 27 de ani, localnic din Milișăuți, aflat la volanul unui autoturism, a adormit la volan, din cauza oboselii accentuate, intrând pe sens opus în coliziune frontală cu autoturismul condus de Petru M., în vârstă de 44 de ani, și el localnic.
O a treia mașină, care venea din spatele autoturismului condus regulamentar, la volanul căreia se afla Maria A., în vârstă de 34 de ani, din Cajvana, a fost și ea implicată în accident. Pentru a evita un impact cu cele două mașini, șoferița a tras de volan brusc drepta, izbindu-se în gardul unui imobil. Ea a scăpat astfel ușor, doar cu mașina avariată.
În urma impactului au fost răniți șoferul care a produs accidentul, celălalt conducător auto, precum și trei pasageri din mașina acestuia din urmă, toți din Milișăuți. Toate victimele au fost diagnosticate cu leziuni ușoare care nu le pun viața în pericol.
Poliția precizează că șoferii implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava