A pretins că vrea să îl ajute, dar i-a furat 285 de euro

Sâmbătă dimineață, la ora 08.30, un bătrân de 73 de ani, din orașul Gura Humorului, a sesizat poliția despre faptul că i-a fost sustrasă suma de 285 euro din interiorul locuinței sale.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vineri seară, în jurul orei 22.30, victima s-a deplasat la spitalul din localitate pentru că se simțea rău, iar pe drum s-a întâlnit cu un tânăr de 26 de ani, din Salcea, care a locuit anterior la acesta, fiind concubinul nepoatei sale și care l-a însoțit la unitatea medicală.
Ulterior, tânărul s-a deplasat la locuința victimei, unde sub pretextul că vrea să îi ducă bătrânului niște aparate medicale, a trimis-o pe fiica acestuia să le caute, timp în care a sustras suma de 285 euro, după care a părăsit locuința.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro