Bolnav de insuficiență renală

A încercat să se sinucidă pentru că nu mai suporta dializa

Un bărbat în vârstă de 44 ani a ajuns luni seară la Spitalul Județean de Urgență Suceava, după ce a încercat să se sinucidă.
T. G., din Siliștea, este bolnav de insuficiență renală și a vrut să se omoare fiindcă nu mai suporta să fie dependent de aparatele de dializă. În încercarea sa de a-și pune capăt zilelor, bărbatul a înghițit o cantitate mare de pastile, în combinație cu alcool.
“Pacientul era băut și intoxicat cu medicamente, printre care Algocalmin și Paracetamol, și ne-a rugat să-l lăsăm să moară fiindcă s-a săturat să facă dializă, o terapie obligatorie în cazul său. În momentul de față, pacientul se află internat la Nefrologie, starea sa de sănătate fiind bună”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid