Cercetări poliție

A furat o mașină de la service-ul auto la care a fost angajat ca muncitor necalificat

Un autoturism Opel Zafira a fost furat din curtea unui service auto din municipiul Suceava, principalul suspect fiind un fost angajat al respectivei firme, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Pe lângă autoturismul cu pricina, din societatea în cauză au dispărut și alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la aproximativ 10.000 de euro.
Furtul a fost reclamat duminică de administratorul firmei respective, Daniel R., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Suceava. Acesta a declarat că a găsit lacătul care asigură poarta de intrare distrus, constatând lipsa autoturismului care se afla în curtea societății de aproximativ o săptămână pentru reparații.
Tot din interiorul atelierului au mai fost sustrase mai multe bunuri, respectiv două bormașini cu acumulatori, două încărcătoare acumulatori, un aspirator tapițerii, doi acumulatori auto fără marcă, două truse de scule, o stație de emisie recepție.
Potrivit poliției, suspect de comiterea faptei este un anume Mihai N., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, fără forme legale pe raza municipiului Suceava, care a lucrat în calitate de muncitor necalificat la societatea păgubită.
„Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor