Eveniment

A fost stabilit juriul la concursul „Humorenii (n-)au talent (?)!”



Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc
Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc

Concurenții care vor participa la concursul „Humorenii (n-)au talent (?)!” vor fi evaluați de un juriu format din actorii Claudiu Bleonț și Cristina Stamate, precum și cântărețul Gabriel Dorobanțu. Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că cei trei îi vor juriza pe concurenți, dar vor avea și micro-recitaluri în cadrul Zilelor Humorului.
Reamintim faptul că „Humorenii (n-)au talent (?)!” va avea loc odată cu Zilele Humorului, eveniment care se va desfășura în perioada 8 – 10 iulie. Premiul cel mare oferit câștigătorului acestui concurs va fi de 10.000 de lei.
Marius Ursaciuc a arătat că deși inițial înscrierile pentru acest concurs se puteau face până pe data de 30 iunie, termenul a fost prelungit până în ajunul începerii Zilelor Humorului. Înscrierile se fac la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, acolo unde concurenții care nu sunt din Gura Humorului vor primi un „buletin temporar de humorean”. Marius Ursaciuc a spus că pentru preselecția finală, etapă care se desfășoară în zilele de 8 și 9 iulie, ar urma să fie aleși 60 de concurenți. În marea finală de pe data de 10 iulie vor intra zece concurenți și trupe.
„Am reușit să semnăm un contract cu o companie de telefonie mobilă, iar votul prin SMS pentru stabilirea celor care vor ocupa primele trei locuri nu va costa nimic. Dintre cei trei finaliști, juriul va stabili câștigătorul sau trupa câștigătoare”, a spus Ursaciuc. El a adăugat că în perioada imediat următoare acest eveniment va fi promovat și în județele învecinate cu Suceava, arătând că în concurs se pot înscrie concurenți din toată România. Ursaciuc a arătat că la acest concurs se pot înscrie toți cei care au „talente normale sau paranormale”.
Zdob și Zdub și Vunk vor cânta la Zilele Humorului
În perioada desfășurării Zilelor Humorului, organizatorii au pregătit și o expoziție a fortificațiilor din acest oraș, în cadrul acestui eveniment urmând să fie prezentate documentele originale din Arhivele din Viena care atestă faptul că în Gura Humorului au existat 14 fortificații din perioada Imperiului Habsburgic.
De asemenea, printre spectacolele care vor avea loc în perioada Zilelor Humorului se numără cele ale formațiilor Zdob și Zdub, Vunk, Mandinga și Publika. Printre evenimentele organizate în perioada 8 – 10 iulie la Gura Humorului se mai numără ediția a XXI-a a Festivalului Internațional „Umor … la Gura Humorului”, târgul meșteșugarilor, Festivalul gastronomic „Barabula de Aur”, Balul Gospodarilor, Parada Minorităților sau Carnavalului Copiilor.



Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV
Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”
Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”