Colegiul Agricol Fălticeni

A ajuns la spital după o bătaie încasată de la un coleg de școală

Un tânăr în vârstă de 19 ani, elev în an terminal la Colegiul Agricol Fălticeni, a ajuns la spital după o bătaie încasată de la un coleg. S-a întâmplat vinerea trecută, în jurul orei 14.30, polițiștii fiind sesizați despre agresiune de medicii de la Triajul Spitalului municipal Fălticeni, unde fusese adus cu ambulanța respectivul elev.
Constantin G., în vârstă de 19 ani, din comuna Rădășeni, a fost internat cu diagnosticul contuzie abdominală, declarând că a fost agresat de un tânăr cu aceeași vârstă, cu care a avut o discuție contradictorie.
Din verificările efectuate de polițiști rezultă că acesta s-a certat cu Ciprian L., de aceeași vârstă, domiciliat în Fălticeni, iar la ieșirea de la cursuri ultimul l-a așteptat într-un loc dosnic, lovindu-l cu pumnii în abdomen și în umărul stâng. După încăierare, elevul a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, cerând ajutor medical de urgență, pentru că, susținea el, simte dureri foarte puternice în abdomen.
La o primă investigare medicală, victima ar avea leziuni ușoare, care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”