luni, 9 apr 2012 - Anul XVII, nr. 83 (4988)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8922 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4928 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Fabrica de Arme Cugir a creat o puşcă de asalt pentru Armata Română, testată în teatre de operaţiuni

Luni, 9 Aprilie 2012 (17:49:09)

Fabrica de Arme Cugir a finalizat prima puşcă de asalt de concepţie integral românească, arma fiind în prezent testată de soldaţii români în teatrele de operaţiuni, iar din toamnă uzina ar putea realiza primele 60.000 de produse pentru dotarea Armatei Române, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Vasile Crişan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că specialiştii de la Fabrica de Arme Cugir au finalizat prima puşcă de asalt la standarde NATO, precizând că arma este "o concepţie sută la sută românească".

Crişan a spus că puşca de calibru 5,56 X 45 milimetri respectă standardele NATO şi, ca element inedit, este ambidextră, putând fi folosită de soldaţi atât cu mâna dreaptă, cât şi cu stânga.

El a afirmat că Fabrica de Arme Cugir a finalizat deja primele zece arme pe care le-a trimis pentru testare la Ministerul Apărării Naţionale.

"Am terminat zece produse. În prezent se află la MApN, unde arma este supusă unor teste NATO (…) Armele sunt trimise în teatrele de operaţiuni unde soldaţii noştri, militarii Armatei Române, desfăşoară activităţi, misiuni de luptă şi le supun unor încercări reale", a spus directorul general al ROMARM.

Vasile Crişan a afirmat că, după ce testele vor fi terminate, Fabrica de Arme Cugir va începe, cel mai probabil din toamnă, să lucreze la prima comandă de 60.000 de produse pentru dotarea Armatei Române.

Conducerea Fabricii de Arme din Cugir anunţa, anul trecut, că unitatea lucrează la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO, cu care ar putea fi dotată în anii următori Armata Română.

Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, declara, în luna mai a anului trecut, că fabrica a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program naţional, prin care realizează prototipul unei arme de asalt calibrul 5,56X45 milimetri cu muniţia aferentă, care să îndeplinească standardele NATO.

Suciu spunea că primele prototipuri ale acestui produs militar ar trebui finalizate până la sfârşitul anului 2011, iar noua armă ar putea înlocui actualele AKM-uri aflate în dotarea Armatei Române.

El afirma că arma este realizată pe scheletul vechiului AKM, dar este îmbunătăţită, având dotări şi caracteristici conform standardelor NATO.

Potrivit sursei citate, noua armă de asalt este realizată în totalitate la Fabrica de Arme Cugir, ea fiind la acea dată în fază de testare, iar testele se realizau atât în laboratoarele fabricii, cât şi la Academia Naţională de Tehnică Militară.

Tot atunci, Radu Roşianu, administratorul special al UM Cugir şi al Fabricii de Arme Cugir, declara că producerea unei noi arme de asalt la Cugir ar putea însemna pentru Fabrica de Arme comenzi de câteva zeci de mii de bucăţi pe o perioadă de câţiva ani, dacă se va decide dotarea Armatei Române cu această armă.

Fabrica de Arme Cugir s-a format în 2004 prin divizarea Uzinei Mecanice Cugir, societatea preluând o parte din producţia de armament şi fiind o filială a Companiei Naţionale ROMARM SA. Fabrica are în prezent 655 de angajaţi şi este specializată pe producţia de armament şi muniţie pentru infanterie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fabrica de Arme Cugir a creat o puşcă de asalt pentru Armata Română, testată în teatre de operaţiuni.
 Vizualizări articol: 496 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Fabrica de Arme Cugir a creat o puşcă de asalt pentru Armata Română, testată în teatre de operaţiuni5.052

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei