Copiii crescuţi în centre de plasament sunt percepuţi diferit de familiile care doresc să adopte

Studiul "Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili" arată că familiile percep diferit copiii îngrijiţi în centre de plasament comparativ cu cei care se află în plasament la asistenţi maternali profesionişti (AMP).

"Faţă de copiii care sunt îngrijiţi în centrele de plasament există mai multe rezerve. Familiile consideră că aceştia au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoţionale, care ar face adopţia mult mai dificilă. Cei mai mulţi dintre respondenţi au apreciat că prin plasamentul la AMP şi îngrijirea în familie, marea majoritate a copiilor din sistemul de protecţie sunt sănătoşi şi nu au probleme emoţionale", rezultă din studiul citat, prezentat marţi.

Pe de altă parte, s-a stabilit că ataşamentul puternic faţă de AMP şi familia acestuia poate fi perceput ca o barieră în calea integrării copilului în noua familie.

Cercetarea a confirmat, de asemenea, caracteristicile copiilor care sunt mai uşor adoptaţi.

Astfel, vârsta copilului joacă un rol important în privinţa stabilirii compatibilităţii cu o familie adoptivă.

"Părinţii incluşi în cercetare listează pe primul loc, între preferinţele privind copilul pe care şi-ar dori să-l adopte, vârsta acestuia şi consideră că, în mod ideal, vârsta la care ar putea fi adoptat un copil este între 0 şi 3 ani, dar acceptă să adopte chiar şi un copil puţin mai mare. Datele obţinute din cercetarea cantitativă privind caracteristicile copiilor adoptaţi arată că distribuţia pe sexe este aproximativ egală, cu o vârstă medie situată în jurul vârstei de 3 ani, cei mai mulţi copii adoptaţi fiind de etnie română şi puţin peste cinci procente fiind de etnie romă", mai rezultă din studiu.

Copiii adoptaţi au avut în marea lor majoritate maternitatea recunoscută, dar paternitatea în mult mai mică măsură, iar un sfert dintre ei au intrat în contact cu mediul familial/biologic.

De asemenea, toţi copiii adoptaţi au beneficiat de o măsură de protecţie specială, cei mai mulţi (aproape două treimi) fiind în plasament la un asistent maternal profesionist şi aproape jumătate beneficiind de măsură de protecţie în familia adoptatoare.

Există confuzii cu privire la etapele fireşti ale adopţiei, pentru cei mai mulţi părinţi nefiind clară distincţia între procedurile şi termenele care curg până la declararea adoptabilităţii copilului (care sunt anterioare procesului de adopţie) şi cele care sunt dispuse în cadrul procedurii de adopţie (încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei).

"Aceste termene sunt resimţite ca fiind cu mult mai lungi de către părinţii care au în plasament copiii cărora nu le-a fost declarată adoptabilitatea, copii care, nefiind adoptabili, nu pot intra în procedura adopţiei de la momentul la care ei ajung în cadrul familiilor", se arată în raportul de cercetare.

De altfel, o altă barieră în decizia de a adopta este însăşi procedura de adopţie, care poate fi descurajantă pentru persoanele care decid să adopte, fiind acuzate birocraţia, "secretomania" şi lipsa de transparenţă din sistem.

Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, a subliniat, la lansarea studiului, că adopţia este o soluţie dar numai pentru unii copii, arătând că cei cu dizabilităţi, cei care aparţin unei minorităţi sau au depăşit o anumită vârstă beneficiază mai rar de adopţie.