Lipsa de celeritate şi diligenţă în dosarele privind Revoluţia, condamnată de CEDO

În 8 martie, cinci români au câştigat la CEDO procesul deschis statului român în care reclamau ineficienţa autorităţilor în investigarea reprimării violente a demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la Bucureşti să-i despăgubească pe cei cinci cu peste 52.000 de euro.

Anterior, în 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat România la plata a 25.000 de euro despăgubiri către familia maiorului de Miliţie, Aurel Agache, care a fost ucis în decembrie 1989 de manifestanţii împotriva regiului condus de Nicolae Ceauşescu.

În cazul Agache contra României, Curtea a constatat încălcarea de către statul român a articolului 2 (privind dreptul la viaţă-n.r.) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul laturii procedurale.

Astfel, Curtea a apreciat că procedura în cauză nu a fost desfăşurată cu celeritate şi diligenţă, având în vedere că aceasta s-a întins pe parcursul unei perioade de peste 12 ani, din care aproximativ şapte ani, după intrarea în vigoare a Convenţiei faţă de România.

Curtea a luat în considerare contextul socio-politic de după 1989, respectiv schimbarea regimului comunist şi ostilitatea populaţiei faţă de administraţia fostului regim, însă a considerat că nu se justifică procedura de lungă durată şi inactivitatea autorităţilor.

În 8 decembrie 2009, Curtea Europeană de la Strasbourg a condamnat România pentru că au durat prea mult procedurile judiciare în soluţionarea dosarului privind Revoluţia de la Timişoara, în care au fost trimişi în judecată generalii (r) Victor Athanase Stănculescu şi Mihai Chiţac.

Patru timişoreni - care fie au participat la evenimentele din decembrie 1898 din Timişoara, fie rudele lor - au reclamat în 22 iulie 2003 încălcări ale drepturilor lor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, printre care şi pe cel de a avea un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Curtea Europeană a Dreptuilor Omului (CEDO) de la Strasbourg nota în decizia sa faptul că, în 12 ianuarie 1990, procurorii militari au început o anchetă privind evenimentele din decembrie 1989, iar în 1997 generalii Stănculescu şi Chiţac au fost deferiţi justiţiei. În 2000, generalii au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României (Joiţa Tănase-n.r.) a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzaţii au fost eliberaţi din arest. În final, în15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru implicare în masacrul de la Timişoara.

"În timpul acestor proceduri, examinarea cauzei de către instanţele judecătoreşti a fost în mod repetat întreruptă", nota CEDO, subliniind faptul că "a durat încă opt ani până la soluţionarea procesului".

Potrivit deciziei CEDO, majoritatea măsurilor procedurale au fost puse în aplicare după ratificarea Convenţiei de către România în anul 1994 şi, prin urmare, Curtea a avut competenţa de a stabili dacă s-a făcut o investigaţie eficace, în sensul respectării articolului 2 din Convenţia Europeană privind dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.

"În această privinţă, Curtea a constatat că procedura deschisă în ianuarie 1990 a fost finalizată în octombrie 2008", arată CEDO, notând faptul că faza de anchetă a fost încredinţată procurorilor militari, iar acuzaţii au fost miniştrii de Interne şi Apărare între 1990-1991.

CEDO sublinia faptul că între aprilie 1990 şi martie 1996, în cauză s-a înregistrat "o inactivitate".

În 1996, puterea de la Bucureşti a fost câştigată de liberali şi ţărănişti, social-democraţii - cei care preluaseră conducerea după Revoluţie - trecând în opoziţie.

Astfel, la conducerea Secţiei Parchetelor Militare a fost numit generalul magistrat Dan Voinea, cel care şi-a asumat dosarele Revoluţiei.

"În referire la corespondenţa dumneavoastră nr. 1969/MP din 2 decembrie 1999, am onoarea să vă transmit următoarele date privind situaţia dosarelor revoluţiei: Parchetele militare au demarat cercetări imediat după producerea evenimentelor revoluţionare din Decembrie 1989, având ca obiect, în principal, stabilirea împrejurărilor în care au fost ucise ori rănite un număr mare de persoane (1.104 decedate şi 3.352 rănite). Concomitent, au fost întreprinse cuvenitele verificări şi cu privire la persoanele reţinute ca suspecte în acele zile", scria procurorul militar Dan Voinea, într-o notă adresată secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Gheorghe Mocuţa.

Astfel, nota sursa citată, au fost trimişi în judecată, într-un număr de 112 dosare, "245 inculpaţi aparţinând fostelor structuri politice de conducere (începând cu şeful statului şi continuând cu membri Comitetului Politic Executiv al CC al PCR) vârfurile unor structuri militare, dar şi executanţii zeloşi ai unor ordine criminale".

Din cei 245 de inculpaţi deferiţi justiţiei, un număr de 123 au fost ofiţeri aparţinând Ministerului Apărării Naţionale (33, din care şase aveau gradul de general) şi Ministerului de Interne (85, din care 12 erau generali).

"Reţine atenţia faptul că la unele dosare în care s-a dispus trimiterea în judecată a unor persoane, au fost conexate, potrivit legii, mai multe cauze penale din cele înregistrate iniţial", consemna Voinea.

În acest sens, magistratul militar dădea exemplu dosarul 59/P/1998, al Secţiei Parchetelor Militare, privindu-l pe colonelul Aurel Dragomir ş.a.m.d., "în care se regăsesc conexate peste 700 de dosare penale, referitoare la decedaţi, răniţi, distrugeri de imobile şi verificări ale unor persoane reţinute ca fiind suspecte".

În 24 ianuarie 2003, dosarul privind evenimentele din decembrie '89 de la Sibiu a fost restituit Secţiei Parchetelor Militare, după ce timp de trei ani judecătorii s-au contrazis asupra competenţei lor de a judeca faptele de "tratamente neomenoase" pentru care au fost trimişi în judecată col. Aurel Dragomir şi lt.col. Francisc Tobă.

În legătură cu dosarele revoluţiei, generalul Voinea îl informa pe oficialul MJ în 1999 că parchetele militare au înregistrat. 4.495 dosare penale, din care 2.894 de dosare au fost întocmite de Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti, iar 1.601 de parchetele militare din teritoriu.

"Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, având în vedere incidenţa prevederilor legale referitoare la indivizibilitatea ori conexitatea unor fapte comise în acele zile şi care au făcut obiectul cercetării în mai multe cauze penale, s-a impus, ulterior, reunirea unor dosare, în funcţie de zonele în care s-au consumat evenimentele. De exemplu, la dosarul nr. 106/P/1991, privind evenimentele petrecute în zona Televiziunii Române au fost conexate 348 dosare; în dosarul nr. 41/P/1993, în care au fost efectuate cercetări cu privire la evenimentele petrecute în zona Piaţa Revoluţiei, au fost conexate 274 cauze penale, iar la dosarul nr. 1128/P/91, privind evenimentele din zona Radiodifuziunii au fost conexate 107 dosare penale", arăta Voinea.

În nota oficială, Voinea scria că parchetele militare au adoptat soluţii de neurmărire penală faţă de 1.425 persoane suspecte de a fi săvârşit acte de "terorism", rezultând în urma cercetărilor efectuate, inconsistenţa acuzaţiilor aduse de diferite persoane din motive nejustificate, emoţionale.

"Astfel, cercetările au infirmat categoric intervenţia unor forţe militare ori paramilitare străine (aşa zişi terorişti) în evenimentele din Decembrie 1989", sublinia Voinea.

Potrivit documentului citat, în alte dosare, constatându-se existenţa unui concurs de cauze legale de înlăturare a caracterului penal al faptelor, cum ar fi legitima apărare, starea de necesitate ori eroarea de fapt, au fost adoptate soluţii de neurmărire penală, potrivit art. 10 lit. a (pentru că fapta nu există-n.r.) Cod procedură penală, cu referire la art. 44, 45 şi 51 Cod penal (respectiv legitima apărare, starea de necesitate şi eroarea de fapt-n.r.)

De asemenea, un număr de 144 dosare penale privind decedaţi ori răniţi au fost înregistrate în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi, întrucât autorii nu au putut fi identificaţi şi traşi la răspundere, conchidea generalul.

Mare parte din dosarele privind Revoluţia din '89 au fost soluţionate până în 2000. În urma unei decizii din 2007 a Curţii Constituţionale, procurorii militari nu au mai avut competenţa de a cerceta civili, astfel că dosarele privind revoluţia au fost transferate procurorilor civili.

În 10 martie 2009, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus prin ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicarea de informaţii false şi faţă de alţi 30 de învinuiţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de subminarea puterii de stat, în cauza având ca obiect evenimentele din 13-15 iunie 1990. Prin aceeaşi ordonanţă au fost dispuse soluţii de încetarea urmăririi penale şi respectiv, neînceperea urmăririi penale faţă de alte persoane.

Acesta era considerat cel mai important dosar referitor la evenimentele din decembrie '89, întrucât era inculpat chiar şeful statului - Ion Iliescu, care a preluat puterea după revoluţie.

Între timp, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg părţi vătămate din dosarele Revoluţiei au făcut reclamaţii privind modul în care generalul magistrat Dan Voinea - fost şef al Secţiei parchetelor Militare, actual pensionat - a instrumentat dosarele revoluţiei, acuzându-l de tergiversare şi de nesoluţionarea într-un termen rezonabil al cauzelor.

Pe de altă parte, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a reclamat tergiversarea soluţionării dosarelor, însă îl apără pe Voinea, dar îl acuză pe procurorul general al României, Codruţa Kovesi.

Marţi, 8 martie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că autorităţile române au fost ineficiente în investigarea reprimării violente a demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani, astfel că a obligat statul român la plata de daune de peste 52.000 de euro unui număr de cinci reclamanţi.

În România, acest dosar privind revoluţia de la Cluj a fost redeschis de Parchet în toamna anului 1997.

Procurorul care a instrumentat dosarul evenimentelor din decembrie 1989 de la Cluj, Tit Liviu Domşa, afirma, în 23 octombrie 1997, că a fost ameninţat pentru a abandona cercetările în acest caz.

Domşa declara că, în iunie 1990, a primit mai multe telefoane de ameninţare prin care era somat să elibereze persoanele arestate pînă la acea dată în legătură cu revoluţia de la Cluj, şi să nu mai opereze alte arestări. Fostul procuror militar Domşa susţinea că cei care l-au ameninţat erau cadre militare de la unităţile militare din Floreşti (judeţul Cluj).

Ministerul de Interne a dispus, în iunie 1990, ca Direcţia Procuraturii Militare să preia dosarul.

Liviu Domşa declara că dosarul care cuprindea şase volume a fost preluat de generalul Mugurel Florescu (fost consilier juridic în Ministerul de Interne-n.r.). Acesta a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor cinci persoane arestate şi "disjungerea dosarului pentru autori necunoscuţi".

Secţia Parchetelor Militare a infirmat ordonanţa din 15 octombrie 1992 a Direcţiei Procuraturilor Militare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a gen. Iulian Topliceanu, Ioachim Moga, Constantin Nicolae şi Ioan Şerbănoiu, acuzaţi de genocid, precum şi a mr. Valeriu Burtea şi cpt. Ilie Dicu, acuzaţi de omor deosebit de grav.

Prin aceeaşi ordonanţă au fost scoşi de sub urmărire penală, în 1992, şi ofiţerii şi militarii în termen care au alcătuit dispozitivele militare din zonele Piaţa Libertăţii, Piaţa Mărăşeşti, str. Moţilor, Fabrica de Bere şi Metropol Astiria din municipiul Cluj Napoca.

În 1997, după ce social-democraţii au pierdut alegerile şi puterea de la Bucureşti s-a schimbat, în urma reexaminării probelor din acest dosar, Secţia Parchetelor Militare (SPM) a constat că "nu au fost depuse suficiente stăruinţe pentru aflarea adevărului cu privire la evenimentele care au avut loc pe data de 21 decembrie 1989 cînd, între manifestanţii anticomunişti şi forţele amplasate în Cluj au avut loc ciocniri în cursul cărora au murit 26 de persoane, iar alte 50 au fost rănite".

În 10 martie 1998, procurorul militar Gheorghe Surdescu - cel care a fost delegat de la Bucureşti să finalizeze cercetările, afirma că procurorul general al Parchetului Curţii Supreme de Justiţie de atunci, Sorin Moisescu, a dispus suspendarea anchetei privind revoluţia de la Cluj .

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Emil Constantinescu, procurorul militar şef al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului Curţii Militare de Apel, Gheorghe Surdescu, spunea că, la 23 februarie 1998, a fost chemat de către procurorul general Sorin Moisescu, care, după ce l-a felicitat pentru modul cum a făcut cercetările în cazul revoluţiei din decembrie 1989, i-a comunicat "pe un ton grav" să suspende imediat ancheta în acest dosar, pentru o perioadă de aproximativ trei luni.

Când a primit maiorul Surdescu acest "ordin", de faţă erau adjunctul procurorului general, Gheorghe Rotar, şi generalul de brigadă Dan Voinea, şeful Secţiei Parchetelor Militare.

Maiorul Surdescu fusese delegat, în octombrie 1997, să finalizeze cercetările în dosarul penal ce are ca obiect evenimentele din Cluj din 21 decembrie 1989, soldate cu moartea unor persoane şi rănirea altora.

După ce i s-a comunicat să nu mai continue cercetările, maiorul a adus la Bucureşti toate actele privind evenimentele din decembrie 1989 de la Cluj. Totodată, într-un raport, Surdescu i-a solicitat, în 26 februarie 1998, procurorului general emiterea unei ordonanţe de suspendare a anchetei sau retragerea actului prin care a fost delegat la Cluj şi repartizarea dosarului altui procuror militar.

"Domnul procuror general a arătat că este surprins de raportul meu şi, totodată, că este supărat pe mine, întrucât am transformat în discuţie o chestiune confidenţială", afirmă în scrisoarea deschisă procurorul militar Surdescu.

În continuare, Surdescu spune că i-ar fi răspuns lui Moisescu că, în lipsa ordonanţei de suspendare a cercetărilor, el este singurul responsabil de acest fapt şi de aceea nu acceptă nimic care contravine legii. "Faţă de poziţia mea, procurorul general a afirmat că oficial dosarul rămâne într-o etapă de analiză şi evaluări, iar dacă cineva va fi scandalizat îşi va asuma responsabilitatea", nota în scrisoarea înaintată preşedintelui Constantinescu, maiorul Surdescu.

Procurorul general Sorin Moisescu (decedat între timp-n.r.) susţinea că a solicitat aducerea dosarului de la Cluj la Bucureşti, pentru că în dosar sunt cercetaţi generali, iar, potrivit legii, aceştia pot fi anchetaţi de către militari având acelaşi grad.

De-a lungul timpului, s-a remarcat faptul că demersurile/declaraţiile magistratului militar Voinea au coincis cu anumite momente importante pentru sistemul judiciar.

Chiar şi Monica Macovei, ministru al Justiţiei între decembrie 2004 şi aprilie 2007, i-a reproşat generalului Voinea că, dacă anterior venirii ei la Justiţie nu a fost voinţă politică în finalizarea dosarelor mineriadei şi revoluţiei, după ce ea a preluat portofoliul, magistratul nu mai avea motiv de stagnare.

În urma unor acuze potrivit cărora un fost şef al generalului Dan Voinea ar fi obstrucţionat ancheta magistraţilor, acesta consemna într-un raport din 11 ianuarie 2005 că generalul Samoilă Joarză (decedat între timp-n.r.) "nu l-a împiedicat" în soluţionarea dosarelor Revoluţiei. "Personal nu am fost niciodată împiedicat de generalul Joarză să instrumentez dosare legate de evenimentele petrecute în luna decembrie 1989. Ba, mai mult, gen. Joarză mi-a repartizat spre soluţionare memoriile Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi a fost de acord cu infirmarea soluţiei dată în dosarul 97/P/1991", consemna Voinea.

Generalul magistrat Dan Voinea, procuror militar din 1982, a deţinut şefia Secţiei Parchetelor Militare în perioada 1997-2001. Ulterior, a asigurat interimatul conducerii Secţiei Parchetelor Militare în perioada mai 2006 - octombrie 2007. Din 2007 până în octombrie 2008 a deţinut funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei din cadrul Parchetului instanţei supreme, el pensionându-se în timp ce făcea obiectul unei investigaţii disciplinare legată de modul defectuos în care a lucrat dosarele revoluţiei.

În 8 septembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu cerea Parchetului instanţei supreme să concentreze resurse umane pentru a creşte viteza de rezolvare a dosarelor Revoluţiei şi propunea ca, dacă există posibilitatea, generalul Dan Voinea să revină în activitate, ca procuror civil.

"Mi se pare inadmisibil: 20 de ani şi nu avem soluţii nici pentru 13-15 iunie, nici pentru crimele de la Revoluţie. Cer Parchetului General să concentreze resurse umane pentru a creşte viteza de rezolvare. Vom discuta dacă domnul general vrea să revină de la pensie să lucreze la acest dosar, să continue la acest dosar", spunea preşedintele Băsescu, la finalul şedinţei de mediere între Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Parchet.

Preşedintele Traian Băsescu susţinea, referindu-se la dosarul Revoluţiei, că, până în prezent, nu există vinovaţi, ci "doar oameni care ne râd în nas".