Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 feb 2011 - Anul XVI, nr. 36 (4634)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Propunerea PDL ca plenul să dea vot pe o listă cu doar 8 magistraţi pentru CSM, respinsă de Comisie

Luni, 14 Februarie 2011 (15:49:50)

Majoritatea membrilor Comisiei juridice a Senatului a respins, luni, propunerea senatorilor coaliţiei ca hotărârea privind CSM să fie pusă de acord cu decizia Curţii Constituţionale prin "revalidarea" a doar opt dintre candidaţi.

Propunerea ca senatorii să voteze în plen o listă care să îi cuprindă doar pe cei opt magistraţi validaţi prin decizia CC, nu şi numele judecătorilor Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi al procurorului Dan Chiujdea a fost formulată de senatorul PDL Iulian Urban.

Această solicitare, care va fi inclusă în raportul pe care această comisie îl va înainta Biroului Permanent şi plenului Senatului, a întrunit doar două voturi "pentru", ale iniţiatorului şi senatorului UDMR Gyerko Laszlo, fiind exprimate cinci voturi "împotrivă", din partea senatorilor PSD Ioan Chelaru, Toni Greblă şi Adrian Ţuţuianu şi senatorilor PNL Ioan Ghişe şi Cristinel Bâgiu.

De asemenea, la propunerea senatorului PNL Ioan Ghişe, în raportul ce va fi transmis plenului va fi inclusă recomandarea ca preşedintele Traian Băsescu să se implice prin mediere în rezolvarea acestui conflict instituţional.

Această propunere a întrunit cinci voturi "pentru", din partea senatorilor social-democraţi şi liberali, un vot "împotrivă" din partea senatorului PDL Iulian Urban şi o abţinere, a senatorului UDMR Gyerko Laszlo.

Preşedintele Comisei juridice, Toni Greblă (PSD) a susţinut, după vot, că în urma contestaţiei depuse de reprezenzentanţii actualei puteri şi mai ales modului în care Curtea Constituţională ar fi înţeles să încalce prevederile constituţionale şi să soluţioneze hotărâri ale Parlamentului cu caracter individual, "nu mai există o soluţie legală şi constituţională pentru ieşirea din acestă criză instituţională".

"Nu există o soluţie legală şi constituţională perfectă de a ieşi din acestă criză instituţională (…) Ori fac parte cei unsprezece din CSM, ori sunt organizate alegeri pe palierele de pe care provin cei declaraţi de Curte incompatibili. Nu putem să judecăm cu jumătăţi de măsură aceeaşi situaţie", a spus senatorul.

Potrivit lui Greblă, cei unsprezece candidaţi aleşi de către breaslă şi necontestaţi de nicio hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă trebuie să fie membri în CSM sau să fie organizate alegeri de către palierele ale căror membri ar putea să fie declaraţi incompatibili în urma unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, Greblă explicând, astfel, votul dat de senatorii Opoziţiei în comisie.

"Noi am votat împotriva acestui mod de constituire a CSM, lăsându-i actualei puteri întreaga responsabilitate a rezolvării acestei situaţii", a arătat senatorul, care a adăugat că raportul va fi înaintat plenului luni după-amiază.

Preşedintele Comisiei juridice a menţionat că plenul va putea să respingă acest raport şi să adopte varianta preferată de putere, adică validarea parţială a magistraţilor membri în CSM.

În cadrul dezbaterilor, preşedintele Comisiei a arătat că, în formularea unui punct de vedere, membrii comisiei trebuie să aibă în vedere scrisorile transmise de Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea şi că, până în prezent, nu există o decizie definitivă şi irevocabilă în privinţa unei eventuale incompatibilităţi.

Liberalul Ioan Ghişe a arătat că în prezent există "o situaţie delicată" între trei dintre autorităţile statului - CSM, CC şi Ministerul Justiţiei. El a susţinut că CC şi-a încălcat atribuţiile constituţionale pronunţându-se în acest caz pe probleme de legalitate, de competența celorlalte instanţe, şi nu pe probleme de constituționalitate.

"Este obligaţia preşedintelui să facă această mediere", a susţinut el, adăugând că Senatul nu se poate pronunţa în acest caz înainte ca ÎICJ să pronunţe o soluţie definitivă şi irevocabilă.

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a fost de părere că deciziile CC sunt "greşite fundamental" şi că aceasta şi-ar fi încălcat menirea pentru care a fost constituită, pronunţându-se pe chestiuni de legalitate.

În relică, senatorul PSD Iulian Urban a a subliniat că, în momentul în care a fost validat de plen, Victor Alistar nu era compatibil să ocupe funcţii publice.

El a criticat, pe de altă parte, faptul că nici până în prezent Corina Dumitrescu, aleasă membru în CSM din partea societăţii civile, nu a optat între această funcţie şi cea de rector, astfel încât să asigure cvorumul de lucru necesar pentru Consiliu.

Ca replică la criticile potrivit cărora CC şi-ar fi încălcat atribuţiile pronunţându-se pe aspecte de legalitate, Iulian Urban a subliniat că deciziile Curţii sunt obligatorii pemtru toate instituţiile statului, inclusiv pentru instanţele inferioare.

Senatorul PSD Ioan Chelaru a spus că, personal, nu poate da un vot pe nicio soluţie pe care o consideră nelegală sau neconstituţională.

El a subliniat că plenul Senatului nu poate să încalce Legea de organizare şi funcţionare a CSM şi să voteze parţial listele de candidaţi.

"Indiferent ce soluţie se va alege, va fi o soluţie care nu mai respectă legea", a susţinut senatorul.

Potrivit acestuia, CC şi-ar fi depăşit atribuţiile cenzurând o hotărâre a Senatului care nu are caracter normativ.

El a spus, în timpul dezbaterilor, că, prin decizia adoptată, Curtea ar fi încălcat principiul accesibilităţii şi cel al contradictorialităţii şi a acuzat coaliţia de guvernare de acest "blocaj".

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a lansat, luni, un apel către preşedintele Senatului şi către Biroul Permanent al acestei Camere a Parlamanetului, să iniţieze procedurile necesare punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale privind validarea a opt membri ai CSM.

"Validarea de către Senat a celor opt magistraţi aleşi în conformitate cu legea în Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă, în lumina deciziei Curţii Constituţionale 53 din 25 ianuarie 2011, singura opţiune legală, având în vedere dispoziţiile art.147 alin 4. din Constituţie, care prevăd obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Orice altă soluţie decât cea prevăzută în decizia Curţii Constituţionale ar fi contrară Constituţiei. Validarea celor opt magistraţi legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii va permite normalizarea funcţionării acestuia şi eliminarea oricărei incertitudini privind conducerea treburilor Justiţiei", a declarat, luni, ministrul.

Senatorii au amânat, miercuri, dezbaterea situaţiei CSM pentru finalul programului de lucru, liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, invocând lipsa unui raport al Comisiei juridice. Şedinţa de plen a Senatului de miercuri s-a terminat fără ca problema Consiliului Superior al Magistraturii să fie abordată.

Comisia juridică a Senatului s-a întrunit, marţi, pentru a formula un punct de vedere, după ce o decizie a Curţii Constituţionale a invalidat noii membri ai CSM din cauza incompatibilităţii a trei dintre aceştia. Din cauza lipsei cvorumului, Comisia juridică nu a întocmit, marţi, un raport, aceasta neîntrunindu-se nici miercuri dimineaţă, înainte de sesiunea de plen a Senatului.

Curtea Constituţională a statuat recent că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor, astfel că doar opt din cei 11 judecători şi procurori aleşi în noul CSM pot fi validaţi de către Senat.

Curtea subliniază faptul că, având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, până la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnităţi (judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea-n.r.) ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţională să procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.

De asemenea, Hotărârea Senatului privind alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM este neconstituţională, deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar.

Curtea Constituţională a admis, în 25 ianuarie, ambele contestaţii ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi, pentru un mandat de şase ani, în noul CSM, precum şi a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.

Cei 11 membri aleşi în urma scrutinului pentru desemnarea noilor membri ai CSM sunt Lidia Bărbulescu şi Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.

De asemenea, Senatul a decis numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de şase ani. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Propunerea PDL ca plenul să dea vot pe o listă cu doar 8 magistraţi pentru CSM, respinsă de Comisie.
 Vizualizări articol: 562 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Propunerea PDL ca plenul să dea vot pe o listă cu doar 8 magistraţi pentru CSM, respinsă de Comisie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei