Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 5 aug 2010 - Anul XV, nr. 182 (4473)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CFR Marfă va fi privatizată în urma unei licitaţii cu strigare

Joi, 5 August 2010 (13:13:17)

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a finalizat strategia de privatizare a CFR Marfă, precum şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea acesteia, urmând ca vânzarea pachetului de acţiuni să aibă loc în urma unei licitaţii cu strigare, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"Strategia de privatizare are ca obiective maximizarea preţului ce poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni, asigurarea unui sistem modern de transport, viabil din punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului şi reducerea duratei procesului de privatizare şi simplificarea derulării transferului dreptului de proprietate. De asemenea, se urmăreşte maximizarea primei de control total pe care investitorii ar fi dispuşi să o plătească şi menţinerea capacităţii şi sarcinilor specifice CFR Marfă, pentru nevoile de apărare a ţării şi monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii acestei obligaţii", se arată în anunţul MTI.

Strategia a fost realizată de consorţiul de consultanţi format din Deloitte şi societatea Boştină şi Asociaţii.

Ministerul de resort va vinde toate acţiunile companiei, prin licitaţie cu strigare.

Garanţia de participare la licitaţie va reprezenta 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare.

Taxa de participare la licitaţie pentru fiecare investitor/grup de investitori care depune documente de participare este de 5% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare.

În procesul de vânzare MTI va constitui o comisie de privatizare compusă din cinci reprezentanţi ai MTI, unul al Ministerului Apărării Naţionale şi unul din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Ministerul Transporturilor a elaborat şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.

Potrivit proiectului, ministerul poate suspenda, modifica sau revoca oferta de vânzare şi/sau metoda de privatizare, ca urmare a modificărilor de orice natură intervenite în termenii ofertei iniţiale de vânzare, intervenţiei unor condiţii care ar putea influenţa negativ rezultatele procesului de privatizare şi/sau neparticipării potenţialilor investitori la procesul de privatizare sau a nefinalizării tranzacţiei.

CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive. Compania ocupă o cotă de piaţă de 49,2%, apreciată în tone/kilometru marfă transportată şi respectiv, 58% apreciată în tone/kilometru marfă încărcată.

Dacă în 2006, costul cu salariaţii a reprezentat 25,4% din cifra de afaceri, în 2009 acesta a ajuns la 52,5%. Totodată, veniturile financiare au scăzut semnificativ, de la 16,2 milioane euro în 2006 la 1,5 milioane euro în 2009.

"Situaţia financiară actuală a CFR Marfă indică o stabilitate financiară relativă pe termen scurt. Din perspectiva pe termen lung, situaţia financiară a societăţii este foarte expusă la influenţe externe, cum ar fi cursul valutar, costul de capital şi elementele de impozitare. Toate acestea pot afecta valoarea CFR Marfă şi deformează metoda de privatizare spre o vânzare comercială, nefiind posibilă aplicarea unei oferte publice iniţiale derulată pe piaţa de capital, întrucât societatea are nevoie de investiţia unui operator strategic pentru a-şi îmbunătăţi profitabilitatea", se mai spune în comunicatul MTI.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CFR Marfă va fi privatizată în urma unei licitaţii cu strigare.
 Vizualizări articol: 459 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CFR Marfă va fi privatizată în urma unei licitaţii cu strigare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei