Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 21 apr 2010 - Anul XV, nr. 91 (4382)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Proiectul de lege pentru modificarea regimului armelor şi muniţiilor, supus dezbaterii publice

Miercuri, 21 Aprilie 2010 (17:50:53)

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a supus dezbaterii publice, până în 30 aprilie, proiectul de lege pentru modificarea regimului armelor şi muniţiilor, cea mai importantă schimbare prevăzută de document fiind incriminarea concretă a traficului ilegal de arme.

Legislaţia română urmează să încorporeze şi definiţia comunitară a "armei de foc", stabilită la nivel de UE prin Directiva 91/447/CEE.

Astfel, o armă de foc reprezintă "orice armă portabilă cu ţeavă care elimină, este proiectată să elimine sau poate să fie transformată să elimine un foc, glonte sau proiectul prin acţiunea unei explozii". Totodată, "o armă poate fi transformată pentru a expulza o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie, dacă are aspectul unei arme de foc şi ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionată poate fi rapid transformată în acest scop".

MAI subliniază, în expunerea de motive, că, deşi Legea 9/2004 pentru aderarea României la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi muniţii, adoptat la New York în mai 2001, defineşte noţiunile de "fabricare ilegală" şi "trafic ilegal cu arme de foc şi muniţii", în legislaţia naţională aceste fapte nu au fost incriminate concret şi distinct ca infracţiuni. Numai o parte din elementele constitutive ale acestor fapte sunt acoperite de definiţia infracţiunii de "operaţiuni fără drept cu arme sau muniţii", din Codul Penal.

Conform noii legi, traficul ilegal de arme de foc şi muniţii se pedepseşte cu închisoare de la trei la opt ani, iar producerea sau asamblarea de arme de foc, de piese sau de muniţie pentru acestea din orice componente esenţiale traficate ilicit, sau fără marcarea armelor de foc asamblate la data producerii lor, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la opt ani.

În plus, folosirea unor dispozitive destinate sau adaptate reducerii zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.

Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Termenul de valabilitate al permisului depinde de tipul armei sau muniţiei ce urmează să fie cumpărate.

Reprezentanţii ministerului mai arată că este necesară reglementarea condiţiilor de acordare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor cu gaze în aceeaşi manieră ca pentru armele neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc sau cu aer comprimat.

Proiectul de lege propune exceptarea de la cerinţa de omologare a armelor şi muniţiilor fabricate în statele membre ale Uniunii Europene, pentru e elimina bariera în calea liberei circulaţii a bunurilor în cadrul pieţei interne.

Armurierii şi intermediarii pe piaţa internă de prestare de servicii vor putea fi şi persoane fizice autorizate, mai arată proiectul.

Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine, în mod legal, arme sau muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul a decedat sau este declarat dispărut, să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie şi să depună armele şi muniţiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei, subliniază documentul.

Totodată, pentru toate categoriile de arme neletale supuse autorizării se stabilesc condiţii mai restrictive privind cumpărarea şi deţinerea acestora. Concret, persoanele care vor sa deţină astfel de arme vor trebui să nu fie învinuiţi sau inculpaţi în cauze penale legate de infracţiuni săvârşite cu intenţie, să nu reprezinte un pericol public (conform organelor abilitate), să nu-i fi fost ridicat, în ultimii doi ani, permisul de deţinere a armelor neletale sau letale şi să nu fi pierdut sau să nu-i fi fost sustrase, în ultimii cinci ani, arme supuse autorizării.

Armele letale şi neletale sunt clafisicate, conform proiectului, în categorii.

În categoria A intră armele şi muniţiile interzise, în categoria B sunt armele şi muniţiile letale supuse autorizării, iar în categoria C sunt armele şi muniţiile neletale supuse autorizării. La cea din urmă categorie au fost introduse şi armele cu aer comprimat care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 de metri pe secundă (prin eliminarea de la categoria A) şi armele cu gaze.

În ceea ce priveşte categoria D (arme şi muniţii neletale supuse notificării), au fost eliminate dispozitivele de asomare şi cele industriale, precum şi arcurile (care s-au introdus în categoria E).

Referitor la termenul de păstrare al certificatelor de inspecţie tehnică în Registrul Naţional al Armelor, acesta a crescut de la 10 la 20 de ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiectul de lege pentru modificarea regimului armelor şi muniţiilor, supus dezbaterii publice.
 Vizualizări articol: 926 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 2 voturi
Proiectul de lege pentru modificarea regimului armelor şi muniţiilor, supus dezbaterii publice4.552

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei