Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 iun 2009 - Anul XIV, nr. 126 (4112)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Bugetarii care nu pot desfăşura alte activităţi ar putea primi spor de incompatibilitate

Marţi, 2 Iunie 2009 (17:00:32)

Bugetarii care nu pot desfăşura alte activităţi în afara funcţiilor publice pe care le deţin ar putea beneficia de un spor de incompatibilitate pentru a li se asigura venituri mai mari, a declarat, marţi, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

Valentin Mocanu a explicat că sporul de incompatibilitatea ar putea fi cuprins în salariul de bază, în cazurile în care va fi vorba de categorii mari, comasate de bugetari sau ar putea fi acordat separat doar acelor categorii de bugetari care au incompatibilităţi.

"Trebuie găsită o soluţie pentru că, de principiu, au dreptate. Nu pot avea acelaşi venit cu cei care mai pot desfăşura şi alte activităţi", a spus Mocanu.

Secretarul de stat a mai declarat că în întâlnirile viitoare ale Grupului de lucru privind elaborarea legii unitare de salarizare vor fi iniţiate discuţiile tehnice pe marginea acestui subiect, pentru a se stabili dacă va fi acordat un spor sau o indemnizaţie de incompatibilitate, dacă va intra sau nu în salariul de bază şi, mai ales, care va fi nivelul sporului sau al indemnizaţiei.

Potrivit Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, categoriile de bugetari care ar putea beneficia de sporul de incompatibilitate sunt" preşedintele României, deputaţii şi senatorii, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din Administraţia Prezidenţială, prim-ministrul, miniştrii şi miniştrii delegaţi, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi funcţiile asimilate acestora, prefecţii şi subprefecţii, magistraţii, aleşii locali şi funcţionarii publici.

Potrivit actului normativ, prin conflict de interese se înţelege "situaţia în care persoana care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial, dacă participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I, dacă interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

Calitatea de funcţionar public este incompatibilă şi cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

De exemplu, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarului, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată, în calitate de membru al unui grup de interes economic.

Funcţionarii publici nu au dreptul să deţină societăţi comerciale, însă pot fi acţionari la o astfel de societate.

Funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Magistraţilor le este interzis să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale ori regii autonome.

Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului.

Astfel, deputatul sau senatorul nu poate ocupa şi o funcţie de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.

Totodată, deputatul sau senatorul nu are voie să ocupe funcţia de preşedinte sau de secretar ori reprezentant al statului în adunările generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale, de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale.

Deputatul sau senatorul nu are voie să desfăşoare activitate de comerciant persoană fizică, să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic, sau să ocupe o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Toate aceste categorii de bugetari pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiintifice şi al creaţiei literar-artistice.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bugetarii care nu pot desfăşura alte activităţi ar putea primi spor de incompatibilitate.
 Vizualizări articol: 1000 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Bugetarii care nu pot desfăşura alte activităţi ar putea primi spor de incompatibilitate0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei