Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 28 iul 2008 - Anul XIII, nr. 175 (3856)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

ANSVSA: Animalele din zonele inundate vor fi vaccinate pentru a evita apariţia unor boli grave

Luni, 28 Iulie 2008 (14:06:34)


Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus o serie de măsuri, în urma inundaţiilor, ce urmează a fi aplicate de Direcţiile Sanitare Veterinare judeţene, printre care vaccinarea animalelor, pentru a preveni apariţia unor boli grave.
 
  ANSVSA atrage atenţia, într-un comunicat de presă de luni, că există riscul apariţiei unor boli grave în regiunile inundate din nordul Moldovei, care s-ar putea extinde în întreaga ţară, fiind transmisibile de la animale la oameni. În acest context, proprietarii de animale sunt sfătuiţi să coopereze cu autorităţile sanitar-veterinare în activităţi pentru prevenirea unor posibile epidemii.

Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene (DSVSA) vor urma instrucţiunile primite de la ANSVSA pentru adoptarea măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea şi limitarea efectelor inundaţiilor asupra stării de sănătate a animalelor din zonele afectate de inundaţii.

Experţii veterinari precizează că posibilitatea ca aceste boli, în mod normal ţinute sub control, să se răspândească este mai mare în condiţiile actuale, motiv pentru care DSVSA au trimis avertizări proprietarilor de animale şi medicilor veterinari din localităţile afectate de inundaţii şi din cele în pericol de a fi inundate.

Direcţiile judeţene vor dispune şi vor supraveghea mutarea animalelor din gospodăriile afectate în zone sigure, precum şi vaccinarea animalelor din regiunile inundate. În plus, cadavrele animalelor vor fi ridicate de autorităţile sanitare şi depuse la puţul sec sau la centre de incinerare. Zonele din care s-au retras apele şi de unde au fost strânse cadavre de animale vor fi dezinfectate, iar sursele de apă potabilă pentru animale vor fi verificate pentru siguranţa acestora.

Autorităţile sanitar-veterinare au trimis note informative prefecturilor, primăriilor şi consiliilor locale din zonele calamitate, prin care le indică acestora necesitatea respectării măsurilor dictate de acestea, în urma producerii inundaţiilor în nordul Moldovei.

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea de a distribui vaccinuri pentru populaţia aflată sub risc de îmbolnăvire, dar, potrivit subsecretarului de stat Raed Arafat, acestea nu protejează populaţia care continuă să bea apă din fântâni sau să o folosească la gătit.

Utilizarea apei din surse neautorizate poate provoca hepatita A, boli diareice acute, infecţii digestive sau alte afecţiuni, în funcţie de prezenţa în apă a unor substanţe, a mai spus Arafat.

Potrivit unui bilanţ prezentat, luni, de secretarul de stat din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), Victor Paul Dobre, numărul judeţelor afectate de inundaţii a ajuns la cinci, cel al localităţilor afectate, la 137. De asemenea, 73 de locuinţe au fost distruse în totalitate, iar alte 2.196 au fost avariate. Totodată, numărul persoanelor evacuate a ajuns, luni dimineaţa, la 11.720.

Potrivit lui Victor Paul Dobre, peste 6.000 de fântâni au fost distruse, iar şapte kilometri de drumuri naţionale şi alţi 973 de kilometri de drumuri judeţene sunt, în continuare, impracticabili.

Paul Dobre a mai spus că 1.044 de poduri şi podeţe, 78 de punţi şi 45 de diguri şi apărări de mal au fost distruse. De asemenea, au fost inundate 21.468 de hectare de teren arabil şi alte 2.383 de hectare de păşuni şi fâneţe.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ANSVSA: Animalele din zonele inundate vor fi vaccinate pentru a evita apariţia unor boli grave.
 Vizualizări articol: 496 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
ANSVSA: Animalele din zonele inundate vor fi vaccinate pentru a evita apariţia unor boli grave0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei