La Iulius Mall Suceava va avea loc, în zilele de 31 mai și 1 iunie 2025, între orele 10:00 – 20:00, „Magic & Ludic Festival”, ce cuprinde activități la care accesul este gratuit.
Suceava devine tărâmul copilăriei. Vor fi două zile pline de joacă, culoare, magie și surprize pentru copii. „Sunt pregătite activități pentru copii mici și copii mari, dar și pentru părinții care vor să se bucure alături de cei mici, pentru familii care adoră distracția de calitate”, au transmis organizatorii.
După patru ediții reușite la Iași, „Magic & Ludic Festival” ajunge pentru prima dată în Suceava și promite să devină noua tradiție de 1 iunie pentru copii și părinți.
Ce vă așteaptă la „Magic & Ludic Festival”, la Suceava: „Dansul prieteniei” cu Trupa Marili, „Magie & Bubble Show” cu Magicianul Stek, „Întâlniri cu roboți & mascote gigantice”, „Orășel gonflabil și zone de aventură”, „Ateliere de pictură, robotică, muzică și dans”, „Activități creative și personaje de poveste”. „Părinți, avem grijă și de voi. V-am pregătit o zonă specială, răcoroasă și fun, ca să vă relaxați în timp ce cei mici explorează lumea magică și ludică”, au mai completat organizatorii. Intrarea este liberă. Tot ce trebuie să aducă participanții est cheful de joacă și zâmbete largi.