Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 29 ian 2022 - Anul XXVII, nr. 23 (7940)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Despăgubiri de 5.000 de euro pentru soția unui sucevean care a murit după ce s-a infectat cu covid în Spitalul Județean

Duminică, 30 Ianuarie 2022 (13:28:59)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O femeie din municipiul Suceava, profesoară pensionară, a câștigat un prim război cu Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou”. Femeia a chemat în judecată unitatea medicală și a cerut daune de 500.000 de lei după ce soțul acesteia a murit în ianuarie anul trecut după ce s-ar fi infectat cu SARS-CoV2 în timp de era internat în spital. Un magistrat de la Tribunalul Suceava i-a dat câștig e cauză reclamantei și i-a acordat despăgubiri în valoare de 5.000 de euro cu titlu de daune materiale. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară. Potrivit celor de la www.libertatea.ro, totul ar fi început pe 16 ianuarie 2021, când bărbatul în vârstă de 73 de ani a acuzat probleme medicale și s-a prezentat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Aici i s-a făcut testul covid și s-a constatat că nu era infectat, motiv pentru care a fost internat pe secția ATI, noncovid. Diagnosticul inițial a fost suspiciune de sepsis cu punct de plecare digestiv, iar starea sa de sănătate părea că merge în direcția bună. Soția le-a povestit jurnaliștilor de la ”Libertatea” că după 9 zile de spitalizare la ATI starea de sănătate s-ar fi ameliorat, motiv pentru care pacientul a fost transferat la gastro-enterologie. Pe parcursul internării i-au fost efectuate mai multe investigații: chirurgical, nefrologic, cardiologie, diabet și a fost evaluat imagistic, cu ecografie abdominală și cardiacă, respectiv computer tomograf abdominal și torace. În nici un caz nu a rezultat că este infectat cu covid. Situația s-a schimbat brusc la 18 zile de la internare, când bărbatul s-a simțit din nou rău, de această dată acuzând insuficiență respiratorie. De acastă dată s-a constatat că are covid, i s-a făcut un computer tomograf din care a rezultat că 60% din plămâni sunt afectați, motiv pentru care a fost transferat pe Secția de Boli Infecțioase. Se întâmplat pe 4 februarie 2021, pentru ca două zile mai târziu soția să fie anunțată de deces. „Nu pot să cred că un om cu organism puternic, de fost sportiv, care a respectat toate regulile și măsurile anti-COVID încă de la începutul pandemiei, s-a protejat, a purtat mască, mănuși, nu a ieșit din casă în perioada restricțiilor de circulație, a făcut mișcare zilnic ulterior, a murit în spital, ca urmare a infectării cu acest virus, când era aproape de externare cu un prognostic medical bun”, a declarat soția în fața instanței, potrivit celor de la www.libertatea.ro.  

 

·       Reprezentanții Spitalului Județean Suceava spun că și-au făcut treaba, instanța îi consideră vinovați

 

După ce și-a îngropat soțul, profesoara pensionară a considerat că lucrurile nu trebuie să rămână așa. A înaintat o acțiune la Tribunalul Suceava și a prezentat toate probele pe care le are. În timpul procesului, reprezentanții Spitalului Județean Suceava au spus că nu există dovezi că bărbatul s-a infectat cu COVID-19 în timpul internării și că doar o expertiză medicală ar putea clarifica momentul în care a avut loc infecția cu virusul.
„Unitatea sanitară, și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de acordare a asistenței medicale, materializată prin internarea efectuată, resursele materiale și umane deținute, tratamentul efectuat în cauză, motiv pentru care nu a comis nici o faptă ilicită”, este poziția Spitalului Județean Suceava, citat de www.libertatea.ro. Judecătorul nu a fost de acord cu apărarea reprezentanților celei mai mari unități medicale din județ. „Deși pârâtul susține că afirmațiile reclamantei privind culpa medicală nu au fost dovedite, din coroborarea datelor medicale ale scrisorii medicale rezultă că, la momentul internării, pacientul nu era infectat cu virusul Sars Cov 2, testul PCR fiind unul de mare acuratețe, astfel că la acest moment se poate extrage prezumția simplă că pacientul, fiind internat pe secția ATI noncovid a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, acesta avea obligația atât de a lua toate măsurile necesare pentru ameliorarea sau vindecarea afecțiunilor stabilite prin diagnostic, cât și pentru evitarea oricăror infecții, inclusiv cu Sars Cov 2, al cărui caracter pandemic și contagios este de notorietate”, a concluzionat judecătorul de caz. Mai mult, magistratul a venit și cu alte explicații pentru faptul că a dat câștig de cauză reclamantei: „Față de momentul confirmării infecției – 4 februarie 2021, durata de timp de peste 18 zile nu poate conduce la existența infectării la momentul internării, întrucât rata de incubație a virusului este de 5-10 zile, așa cum rezultă din protocoalele medicale ale Ministerului Sănătății, prin urmare nu poate fi reținută prezumția simplă că infectarea s-a realizat la momentul internării, după efectuarea testului PCR”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despăgubiri de 5.000 de euro pentru soția unui sucevean care a murit după ce s-a infectat cu covid în Spitalul Județean.
 Vizualizări articol: 3159 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Despăgubiri de 5.000 de euro pentru soția unui sucevean care a murit după ce s-a infectat cu covid în Spitalul Județean3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei