Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 7 iun 2019 - Anul XXIV, nr. 131 (7132)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Ziua Eroilor, marcată de elevi ai Colegiului „Spiru Haret”

Vineri, 7 Iunie 2019 (11:13:38)

De departe, cea mai importantă activitate extrașcolară este cea a cinstirii eroilor neamului, căzuți pentru apărarea pământului strămoșesc, a limbii și credinței.

Nu întâmplător cinstirea acestor eroi este legată de ziua Înălțării Domnului, căci prin faptele lor au înălțat neamul românesc.

De cele mai multe ori, eroismul lor este reprezentat prin gravarea unor nume pe un monument rece și impersonal ridicat în cimitirele localităților din care provin, aceasta fiind istoria rece, sau poate fi reprezentat prin transmiterea vie a numelor lor de către vocile tinere ale învățăceilor noștri care trebuie să știe că 10 milioane de oameni sau 60 de milioane de oameni nu sunt doar cifre, ci oameni cu nume și prenume, că ei au fost bunicii, tații, fiii sau văduvele sau orfanii de război, aceasta fiind istoria caldă, vie.

Eroii sunt punți dinspre trecut înspre viitor, iar noi cei din prezent suntem doar flacăra pe care o purtăm prin timp pentru veșnică aducere aminte și pioasă recunoștință.

Pentru fiecare răsărit de soare în pace, pentru o țară asemuită cu ,,grădina Maicii Domnului”, pentru apele ce borborosesc din izvoare, pentru pâinea pe care o așezăm pe masă în tihnă, suntem datori să aducem un gând eroilor neamului care au căzut pentru toate acestea.

Unii au ridicat în cinstea înaintașilor piramide, alții tumuli, obeliscuri și alte construcții. Românii sunt un neam de oameni iubitori, iar dragostea de oameni ne face mai empatici. Acolo unde doi oameni vorbesc de Dumnezeu, acolo e însuși Dumnezeu, așa cum, acolo unde doi oameni vorbesc despre eroi, acolo e patriotism curat, iar jertfa lor nu a fost în zadar.

Eroismul, credința, patriotismul sunt virtuți creștine, pe care, de vreo doi ani încoace, elevi de la Colegiul Național de Informatică ,,Spiru Haret“, coordonați de prof. Tatiana Matei, le împărtășesc cu preotul paroh al Bisericii ,,Sf.Spiridon” – Sorin Toader Clipa, într-o acțiune de bună vecinătate și practică și anume cinstirea eroilor neamului. Gesturile noastre sunt mici, pe lângă efortul lor de sânge, o coroană tricoloră, un steag și o rugăciune îndreptată spre Cer, mai mult ca o cerere de iertare pentru că nu suntem la înălțimea faptelor lor.

Acestea sunt lecții de istorie vie, participativă, în care eroii devin proprietate comună, indiferent de zonă sau de alte lucruri ce ne despart. Eroii devin liantul unei societăți, repere în timp și spațiu, ca drumurile noastre să fie luminate iar elevii noștri, adulții de mâine să nu uite de unde vin și încotro se îndreaptă.

Prof. Tatiana Matei 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ziua Eroilor, marcată de elevi ai Colegiului „Spiru Haret”.
 Vizualizări articol: 1167 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ziua Eroilor, marcată de elevi ai Colegiului „Spiru Haret”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei