Doi bărbaţi din judeţul Botoşani au fost prinşi de poliţie, în trafic, la scurt timp după ce furaseră banii unui bătrân. S-a întâmplat vinerea trecută, poliţiştii reuşind să dea atât de repede de autori cu ajutorul victimei.
Dumitru R., în vârstă de 70 de ani, domiciliat în comuna Fântânele, i-a anunţat pe poliţiştii din sat că în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitate un bărbat necunoscut, care a venit din spate, i-a sustras din buzunar suma de 720 de lei, după care s-a urcat într-o maşină care a demarat în trombă, spre Vereşti. Din fericire, victima reţinuse marca maşinii şi faptul că aceasta era înmatriculată în străinătate, astfel că filtrele mobilizate imediat au reuşit să dea de suspecţi. Maşina căutată a fost depistată pe DJ 208B, între comunele Vereşti şi Dumbrăveni, cei care au tras-o pe dreapta fiind agenţii de la Postul de Poliţie Dumbrăveni.
În maşină se aflau Eduard C. şi Mihai B., ambii din municipiul Dorohoi. Asupra primului, după controlul corporal, a fost găsită suma de 720 de lei, bani pe care acesta îi sustrăsese cu câteva minute înainte de la bătrânul de 70 de ani. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămare, cei doi recunoscându-şi fapta.
Uzând de dreptul pe care îl au, poliţiştii au emis imediat pe numele lui Eduard C. ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. A doua zi acesta a fost prezentat Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au stabilit că bărbatul poate fi cercetat în stare de libertate.