Se încheiase de ceva vreme zburdăciunea de pe „23 August” – nu, nu-i nici o greşeală, de data asta nu-i putem spune „Lia Manoliu”, mai ales că ea nu poate fi pusă la pământ de buldozere, în timp ce de 23 august s-ar cuveni să uităm de tot într-o bună zi – şi chiar aşa mi s-a întipărit pe cortex: ca o petrecere populară de pe vremuri, cu mititei la grătar şi bere, multă bere. Veselie mare. Şi ce dacă din indolenţă am ratat o urnă mai acătării? „Viaţa merge înainte!”, asta-i filosofia de luptă a întregii găşti, în traducere liberă „mai dă-i în mă-sa pe toţi!” Şi asta s-a văzut la picnicul de pe „23 August”, unde zău că nu era fum de petarde, ci de grătar. „Să mergem să ne destrăbălăm”, a zis la urmă Piţurcă. … Şi s-au dus. Imaginile de joi m-au cutremurat: „destrăbălarea” însemna un grup de bărbaţi stând la mese, ciocnind pahare şi ascultând manele. Asta a fost un fel de paranteză. Cum ziceam, se încheiase chermeza de pe stadion şi, probabil la ora la care ai noştri deja se lăsau purtaţi pe aripi de manea, imaginându-şi cum vor smulge un egal şi două înfrângeri (ptiu!) „onorabile” la turneul final, în partea ailaltă a Europei se dezlănţuia cataclismul. Uraganul căzut peste insulă şi venit tocmai din Croaţia. O demenţă colectivă în care nu era loc de „asta-i viaţa” ori de „au şi ei tot două picioare”. O dezlănţuite de energie cum n-am întâlnit decât pe „Lia Manoliu”. Nu la fotbal, la Rolling Stones. Şi tocmai când mă întrebam cum dracu’ e posibil să degajezi atâta forţă şi atâta nebunie, m-au lămurit comentatorii: antrenorul croaţilor este rocker! Şi cică nu unul oarecare, ci chiar tatăl rockerilor croaţi, cu cel mai bun album scos de grupul lui, ba şi premiat la MTV! … Şi uite-aşa se explică de ce croaţii i-au ţinut în ritm de rock pe chiar inventatorii acestuia, englezii, timp de 90 de minute. Că omul e şi jurist, asta-i deja altă poveste. De aici, decurg sumedenie de concluzii, cea mai simplă fiind aceea că rock-ul conduce la performanţe aproape neverosimile, în timp ce maneaua te îndeamnă eventual doar să mai bagi un şpriţ, să fredonezi „banii şi fetele” şi să-ţi planifici numai înfrângeri (ptiu!) „onorabile”. Victorii – niciodată. Ori poate doar contra Albaniei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce rock-ul nu-i manea.

Comentarii