De ce rock-ul nu-i manea

Se încheiase de ceva vreme zburdăciunea de pe „23 August” – nu, nu-i nici o greşeală, de data asta nu-i putem spune „Lia Manoliu”, mai ales că ea nu poate fi pusă la pământ de buldozere, în timp ce de 23 august s-ar cuveni să uităm de tot într-o bună zi – şi chiar aşa mi s-a întipărit pe cortex: ca o petrecere populară de pe vremuri, cu mititei la grătar şi bere, multă bere. Veselie mare. Şi ce dacă din indolenţă am ratat o urnă mai acătării? „Viaţa merge înainte!”, asta-i filosofia de luptă a întregii găşti, în traducere liberă „mai dă-i în mă-sa pe toţi!” Şi asta s-a văzut la picnicul de pe „23 August”, unde zău că nu era fum de petarde, ci de grătar. „Să mergem să ne destrăbălăm”, a zis la urmă Piţurcă. … Şi s-au dus. Imaginile de joi m-au cutremurat: „destrăbălarea” însemna un grup de bărbaţi stând la mese, ciocnind pahare şi ascultând manele. Asta a fost un fel de paranteză. Cum ziceam, se încheiase chermeza de pe stadion şi, probabil la ora la care ai noştri deja se lăsau purtaţi pe aripi de manea, imaginându-şi cum vor smulge un egal şi două înfrângeri (ptiu!) „onorabile” la turneul final, în partea ailaltă a Europei se dezlănţuia cataclismul. Uraganul căzut peste insulă şi venit tocmai din Croaţia. O demenţă colectivă în care nu era loc de „asta-i viaţa” ori de „au şi ei tot două picioare”. O dezlănţuite de energie cum n-am întâlnit decât pe „Lia Manoliu”. Nu la fotbal, la Rolling Stones. Şi tocmai când mă întrebam cum dracu’ e posibil să degajezi atâta forţă şi atâta nebunie, m-au lămurit comentatorii: antrenorul croaţilor este rocker! Şi cică nu unul oarecare, ci chiar tatăl rockerilor croaţi, cu cel mai bun album scos de grupul lui, ba şi premiat la MTV! … Şi uite-aşa se explică de ce croaţii i-au ţinut în ritm de rock pe chiar inventatorii acestuia, englezii, timp de 90 de minute. Că omul e şi jurist, asta-i deja altă poveste. De aici, decurg sumedenie de concluzii, cea mai simplă fiind aceea că rock-ul conduce la performanţe aproape neverosimile, în timp ce maneaua te îndeamnă eventual doar să mai bagi un şpriţ, să fredonezi „banii şi fetele” şi să-ţi planifici numai înfrângeri (ptiu!) „onorabile”. Victorii – niciodată. Ori poate doar contra Albaniei.