Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat joi, după numirea noului antrenor, portughezul Joaquim Teixeira, că va transfera şi unsprezece jucători din Portugalia. Condescu a precizat că noul antrenor nu a fost impus de sponsorul portughez al echipei. "Venirea domnului Teixeira are legătură cu cei unsprezece fotbalişti portughezi pe care îi vom transfera”, a explicat Condescu. Preşedintele grupării din Târgu Jiu a afirmat că se vor aduce jucători pe posturile deficitare şi vor fi dublate şi alte posturi unde activează jucători mai tineri. "Este vorba de nouă jucători care au evoluat în prima ligă şi doi din cea de-a doua ligă portugheză. Vom transfera un portar, un fundaş central, un fundaş stânga, un mijlocaş la închidere, un mijlocaş coordonator, un fundaş dreapta şi doi atacanţi şi ne vom orienta şi către alţi jucători pe alte posturi pentru a încerca să dublăm astfel toate posturile cu jucători portughezi", a spus oficialul. Marin Condescu a adăugat că nu poate spune deocamdată numele celor unsprezece fotbalişti. Portughezul Teixeira va semna un contract pe doi ani şi jumătate cu Pandurii Târgu Jiu şi va prelua echipa începând cu data de 7 ianuarie, când va avea loc reunirea lotului. Joaquim Teixeira a fost secundul lui Antonio Oliveira la FC Porto, în perioada 1996-1998, şi la naţionala Portugaliei, în perioada 2000-2002. Din anul 2002, el a pregătit echipe din a doua ligă portugheză.