Omul de afaceri Sorin Iacob a fost reales la conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava. Aceasta după ce în cursul zilei de ieri a avut loc şedinţa de alegeri pentru stabilirea preşedintelui, vicepreşedinţilor, preşedintelui executiv şi a membrilor Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ Suceava.
La întâlnire au fost prezenţi aproape 700 din cei 1.040 de oameni de afaceri suceveni membri ai CCIA Suceava, care au votat în unanimitate ca în următorii patru ani, preşedinţia acestei instituţii să fie asigurată de Sorin Iacob, proprietarul firmei SC Loial Impex SRL Suceava.
Iacob se află la cel de-al doilea mandat de preşedinte al CCIA Suceava, el urmând să fie ajutat, în mandatul său, de trei vicepreşedinţi, respectiv Viorel Nuţu – SC General Construct SRL Suceava, Nicolae Troaşe – SC Calcarul Pojorâta, şi Teodor Haucă – Euromast Industries Rădăuţi.
Membrii CCIA Suceava au decis în şedinţa de ieri ca funcţia de preşedinte executiv, stabilită prin noul statut al instituţiei, să fie ocupată de Ovidiu Donţu, cel care până în prezent a deţinut funcţia de director tehnic.
Nu în ultimul rând, au fost stabiliţi şi cei 25 de membri ai Colegiului de Conducere ai CCIA Suceava, printre care se numără reprezentanţii firmelor Betty Ice, Bermas, Marlevi Impex Rădăuţi, Proton Tehnologies, Confana Industries, Direcţia Silvică Suceava, Holzindustries Schweighofer, SUCT Suceava, ACI – AG, Sami Plastic, Denis, Pro Gaz, Adicost şi Ecuator.
Camera de Comerţ Suceava va avea reprezentanţă la Bruxelles
Preşedintele executiv al CCIA Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat că în urma şedinţei de ieri s-a stabilit ca această instituţie să îşi deschidă o reprezentanţă la Bruxelles, astfel încât oamenii de afaceri suceveni să poată beneficia de informaţii „calde” despre oportunităţile de afaceri din spaţiul Uniunii Europene.
Donţu a explicat că de organizarea acestei reprezentanţe se va ocupa europarlamentarul sucevean Cătălin Nechifor.
„Prin intermediul lui Cătălin Nechifor vom primi informaţii despre mediul de afaceri din ţările Uniunii Europene. Iar toate aceste informaţii vor ajunge la membrii Camerei de Comerţ Suceava, astfel încât aceştia să-şi poată dezvolta afacerile”, a declarat Ovidiu Donţu.
El a adăugat că una din principalele preocupări ale CCIA Suceava în anul 2008 va fi acordarea de consultanţă pentru firmele care intenţionează să promoveze proiecte pentru a fi finanţate din fondurile structurale europene ce vor reveni României. „Principala noastră preocupare va fi acordarea de asistenţă pentru firmele care vor să folosească aceste fonduri. Dar în acelaşi timp vom promova şi un sistem de asistenţă privind certificarea ISO, şi vom dezvolta serviciul <Firme la cheie>. Astfel, din anul 2008 vom reduce timpul de înfiinţare al unei firme la doar două zile”, a mai spus preşedintele executiv al CCIA Suceava.
(30 dec 2007, 11:32:59