Mircea Radu IACOBAN

La împlinirea unui secol de la răscoalele ţărăneşti din 1907, apare o lucrare documentată, consistentă şi de proporţii, cu un titlu sugestiv:”Agricultura şi politicianismul” (Ed. Sedcomlibris, 2007). O semnează economistul Const. Dropu, cel căruia „Europa liberă” îi difuzase în 1982, spre indignarea „forurilor”, un articol mai mult decât incomod din revista „Cronica”, consacrat realităţilor agriculturii româneşti. Nu bănuia că, peste un sfert de veac, va fi nevoit să condamne şi mai vehement starea agriculturii, acum eliberată de constrângerile vechiului sistem, spre a fi cufundată în marasmul „dezastrului agricol post-decembrist”. Autorii (câteva capitole sunt semnate de Dumitru Şandru) demonstrează, parafrazându-l pe J. K. Galbraith, că „s-a înlocuit un mecanismu ineficient cu unul inexistent” – ceea ce, evident, nu putea duce decât la instaurarea haosului. O primă observaţie, cu caracter istoric, pune în evidenţă faptul că, în numai 70 de ani, agricultura noastră a cunoscut convulsiile a nu mai puţin de patru prefaceri majore: reforma agrară din 1921, reforma agrară din 1945, colectivizarea din 1949-1962 şi aşa zisa reîmproprietărire din 1991. „Toate acestea au fost făcute în numele fericirii ţăranilor, dar fără consultarea lor largă şi temeinică şi nici una din ele nu a dus la ceea ce ar fi trebuit să ducă potrivit ţelurilor programatice iniţial enunţate”. Altfel spus, 40 de ani irosiţi cu modificări fundamentale ale raporturilor de proprietate, care au bulversat realitatea agrară românească, conducând la rezultate falimentare, ale căror consecinţe le resimţim din plin acum, dar vor fi şi mai evidente în viitor. În vreme ce, prin alte părţi de lume, fermierul îşi vedea în pace şi onor de ogorul lui, ţăranul român, când împroprietărit, când desproprietărit, s-a aflat mereu la cheremul politicienilor, gata-gata să-l sufoce în calda îmbrăţişare interesată cu care-i hotărau destinele. De-a lungul celor 600 de pagini ale cărţii se demonstrează că nici una dintre cele patru reforme n-a izbutit să rezolve „chestiunea agrară” românească, cea mai improvizată, mai aiuristică şi mai păguboasă pentru ţărani şi ţară fiind chiar aceea în care s-au pus cele mai mari speranţe: „reîmproprietărirea” post-revoluţionară. Mai ales aplicarea Legii 18/1991, susţine autorul, a dus la trecerea de la o concentrare excesivă a proprietăţii, la fărâmiţarea exagerată a acesteia – totul petrecându-se în acompaniamentul asurzitor al unor sloganuri propagandistice, în vuietul cărora au fost uitate cuvintele profetice ale fostului ministru al agriculturii din perioada interbelică, Gh. Ionescu Şişeşti: „Proprietatea este ca diamantul: cu cât o tai în parcele mai mici, cu atât valoarea ei este mai mică”. Spre a se ajunge la o situaţie ce l-a uimit până şi pe preşedintele Corporaţiei Fermierilor Americani, David Garst, care, vizitând România, a declarat: „Prin fărâmiţarea exploataţiilor agricole, aţi dat agricultura cu 100 de ani în urmă. Ceea ce aţi făcut prin divizarea pământului din 1989 este o crimă. O crimă rezultată din sălbăticie, nu din principiile capitalismului. Distrugerea capitalului nu poate însemna capitalism. Aţi vrut să eliminaţi comunismul şi aţi instaurat sărăcia”. De fapt, s-a speculat la modul lozincard lipsa de informare a ţărănimii, care pur şi simplu ignora faptul că reconstituirea proprietăţii nu se află în relaţie antagonică cu formele organizatorice într-adevăr cooperatiste, moderne, care fiinţează pretutindeni în lumea civilizată. Concluzia autorului: „Politica tuturor guvernelor perindate la cârma ţării din 1990 încoace a fost, în planul agriculturii, doar o politică a vorbelor, a intenţiilor neduse până la capăt, a măsurilor începute şi nefinalizate, a abandonării acestei ramuri în braţele escrocilor, manglitorilor şi corupţilor de tot felul.”

O carte care se citeşte cu tristeţe.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ineficient versus inexistent.

Comentarii