Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Rugby-ul sucevean, dar şi cel românesc, este de ieri mai sărac, după ce unul dintre cei mai talentaţi jucători ai Sucevei, Cătălin Ilie Franciuc, s-a stins luni din viaţă la numai 47 de ani, după doi ani de luptă cu o boală cumplită. Ieri, cu lacrimi în ochi, foştii colegi de echipă de la CSM şi CSŞ Suceava, Dinamo Bucureşti şi Universitatea Cluj, alături de familie, prieteni şi vecini, l-au condus pe Cătălin Franciuc pe ultimul drum spre cimitirul din localitatea sa natală, satul Tişăuţi din comuna Ipoteşti.
Regretatul rugbist sucevean a fost îngropat alături de mai multe lucruri ce i-au marcat viaţa destul de scurtă, o minge de rugby, steagul României, ce a fost arborat la multele meciuri când a jucat în tricoul naţionalei, dar şi un fular adus de foştii colegi de la Universitatea Cluj, cu însemnele clubului. La capul său a stat şi cel mai bun prieten din perioada cât a activat la Cluj, Gabi Cilincă, cel cu care a fost coleg şi la naţionalele României.
„Cătălin a fost pentru mulţi dintre noi un exemplu, un om de la care ai avut ce să înveţi. A fost un om blând, dar şi aprig în acelaşi timp. A fost un model pentru copiii ce au venit la rugby la Cluj şi pentru mine în multe situaţii. Am jucat şapte ani împreună la Cluj şi pot să spun că a fost cel mai bun prieten al meu. Înainte de a ajunge la Cluj am fost şi colegi la naţionalele de juniori, tineret şi seniori. Ca jucător a fost extrem de valoros, unul care întotdeauna sărea în ajutorul tău, un sportiv curajos şi în acelaşi timp un luptător, aşa cum a demonstrat-o şi-n ultimii ani, de când a descoperit că suferă de această boală necruţătoare”, a explicat Gabi Cilincă.
Ovidiu Sluşariuc: „Pentru mine Cătălin a fost ca un frate, un coleg şi un prieten desăvârşit”
Printre cei ce l-au condus pe ultimul drum pe Cătălin Franciuc s-a numărat şi fostul său coleg de la Dinamo şi naţională, suceveanul Ovidiu Sluşariuc, cel pe care l-a convins să se apuce de rugby.
„Pe Cătălin îl ştiu de copil, am copilărit împreună, deoarece aveam bunicii în Tişăuţi. Eu am făcut lupte şi după ce m-am lăsat el şi fraţii Scolobiuc m-au convins să merg cu ei la rugby, sport pe care l-am practicat 24 de ani. În 1985 am fost împreună cu Cătălin la lotul României de juniori, fiind singurii de la Suceava care am fost la toate turneele naţionalei, iar la echipa de juniori a Sucevei am avut cele mai bune rezultate din istoria clubului. În 1988 el a plecat la Dinamo, iar eu eram deja la Steaua, iar un an mai târziu Cătălin şi antrenorul dinamovist m-au convins să vin la ei, deoarece eu intenţionam să ajung la Timişoara sau Baia Mare. Am jucat cu el până-n 1993, şi la club şi la naţionale, şi tot timpul stăteam împreună, în vestiar, şi la bine şi la greu, mai ales că eram amândoi din acelaşi sat. Ca om şi ca jucător pot să spun că a fost excepţional, un om sufletist ce încerca să ajute pe toată lumea. Pentru mine Cătălin a fost ca un frate, un coleg şi un prieten desăvârşit”, a explicat fostul internaţional sucevean Ovidiu Sluşariuc.
Un alt rugbist sucevean cu care Cătălin a fost coleg şi foarte bun prieten, Sorin Crăciunescu, crede că deşi a fost un om foarte bun, Cătălin Franciuc a fost urmărit de ghinion în cariera sa, ce putea să fie una mult mai strălucitoare.
„Ne ştim din 1981 şi pot să spun că era şi este cel mai bun prieten al meu. Mă doare faptul că a avut un ghinion fantastic toată viaţa lui. Când a prins lotul şi-a rupt piciorul, când a plecat la Cluj şi-a pierdut gradul şi multe altele şi totuşi la final am crezut că va fi mai bine, dar din păcate nu a fost să fie. Cătălin a avut un mare caracter şi pe unde a fost prin ţară a avut doar prieteni. A fost un prieten ce nu trebuia să-ţi dea scris sau să-i dai scris, era de ajuns doar un cuvânt şi acesta era literă de lege pentru el. Ca jucător a fost un om de echipă şi cu asta spun totul, te puteai baza pe el tot timpul”, a spus fostul jucător al Sucevei Sorin Crăciunescu.
Cătălin Franciuc a ajuns la rugby datorită vecinului şi prietenului său din copilărie, Dan Scolobiuc
Cătălin Franciuc a început rugby-ul la CSŞ Suceava sub îndrumarea antrenorului Petru Panait şi a făcut parte din cea mai bună generaţie de juniori a Sucevei.
„Cătălin a venit la echipa de juniori adus de Dan Scolobiuc, care la rândul său a venit adus de fratele său mai mare. De altfel, atunci au venit mulţi copii din această localitate. Erau juniori foarte bine pregătiţi, copii harnici şi muncitori, învăţaţi cu viaţa grea de la ţară, educaţi, disciplinaţi, cu care n-am avut niciodată probleme în cantonament sau în deplasări. Cătălin era un copil disciplinat şi cu calităţi foarte bune, dintr-o generaţie foarte bună, din care toţi au promovat la Divizia A la seniori”, îşi aduce aminte primul său antrenor, Petru Panait.
Vecinul şi prietenul său ce l-a convins să vină cu el la rugby, Dan Scolobiuc, a făcut parte din cea mai bună generaţie de juniori şi a fost unul dintre jucătorii emblematici ai echipei de seniori.
„Cătălin era un om extraordinar, bun la suflet, ce ajuta pe toată lumea şi nu purta ură. A fost un jucător extraordinar pentru toate echipele la care a jucat şi punea suflet în tot ceea ce făcea, în teren şi în afara acestuia. Am copilărit şi am făcut şcoala împreună, am jucat rugby împreună, dar din păcate soarta a fost crudă şi ne-a despărţit”, a explicat cu lacrimi în ochi Dan Scolobiuc.
Antrenorul echipei de seniori a Sucevei, Constantin Vlad, ce l-a avut în echipă şi pe Cătălin Franciuc, este de părere că regretatul rugbist sucevean a fost iubit de toţi cei cu care a intrat în contact, mai ales la echipele unde a evoluat.
„A fost un sportiv de calitate şi un om de echipă. Faptul că au venit la înmormântare mulţi colegi de la Cluj, de la Bucureşti, dar şi din Suceava înseamnă că a fost iubit de noi şi nu-l vom uita niciodată. Ne pare foarte rău că a plecat dintre noi mult prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească şi condoleanţe familiei”, a spus Constantin Vlad.
Cătălin Franciuc a fost campion al României cu Dinamo Bucureşti
Născut pe 21 august 1968, la Tişăuţi (comuna Ipoteşti), Cătălin Ilie Franciuc a început rugby-ul la CSŞ Suceava cu antrenorul Petru Panait, iar mai apoi a plecat în armată la Dinamo şi a jucat pentru clubul bucureştean timp de cinci ani, până în 1993. În 1991 a reuşit să câştige titlul de campion al României. Cătălin a fost selecţionat la naţionala de juniori, cu care în 1987 a câştigat locul cinci la Campionatul European de la Berlin. În 1991 a jucat cu naţionala de seniori în Noua Zeelandă, dar mai apoi şi-a rupt un picior la un turneu în Franţa şi a fost nevoit să renunţe la reprezentativa ţării noastre. De la Dinamo a plecat la Universitatea Cluj, unde a evoluat încă şapte ani, iar mai apoi a revenit la CSM Suceava. După un timp s-a lăsat de rugby din cauza unei accidentări mai grave. Chiar şi aşa nu a renunţat la sport, despre care spunea că este o boală fără antidot, şi s-a apucat de arte marţiale, iar în paralel mai încălţa ghetele la meciurile amicale cu foştii jucători ai Sucevei sau din ţară.
Într-un interviu acordat în anul 2010 în Adevărul, Cătălin Franciuc spunea că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar alerga în aceeaşi direcţie ca şi până atunci. Din păcate soarta a fost crudă cu Cătălin Franciuc, „Francu”, cum îi spuneau colegii, şi la doar 47 de ani acesta a plecat dintre cei vii din cauza unei boli necruţătoare, cu care a luptat o perioadă, dar care în cele din urmă l-a învins.
