Sâmbătă după masă, în cea de-a doua fază a Cupei României, formaţia Rapid CFR Suceava s-a impus fără probleme, scor 5 – 0 pe terenul celor de la Viitorul Vereşti. Aşa cum se aşteptau, rapidiştii au controlat partida de la un capăt la altul, la pauză întrând la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 2 – 0, prin reuşitele lui Negru şi Burlacu, ambii marcând cu capul din interiorul careului mic, în minutele 13 şi 15. Până la final, elevii antrenorului Bogdan Tudoreanu au făcut un galop de sănătate şi au mai înscris încă trei goluri, scor final 5 – 0, de două ori prin Negru, în minutele 56 şi 87 şi o dată prin Spătar, în minutul 76.
„A fost un meci uşor, de vacanţă, aşa cum m-am aşteptat. Am făcut această deplasare cu o parte din jucătorii pe care îi am la dispoziţie, câţiva dintre ei rămânând acasă, printre care şi noii veniţi, cărora încă nu le-am făcut legitimările deoarece încă nu m-am hotărât pe care să-i păstrez”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu. Tehnicianul Rapidului a mai adăugat că până la începerea campionatului, pe 20 august şi-a mai programat încă trei meciuri amicale, unul miercuri, cu CFR Paşcani sau Luceafărul Botoşani, unul sâmbăta viitoare cu Petrolul Ploieşti, la Câmpulung Moldovenesc, şi unul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pe 12 august.