Noul selecţioner al Argentinei, Diego Maradona, a declarat, marţi, că doreşte să aducă un suflu nou la echipă şi a subliniat că responsabilitatea sa este aceea de a evita controversele şi de a se concentra exclusiv asupra naţionalei, informează AFP.
"Vor fi mai multe schimbări la echipă, care vor fi făcute în funcţie de obiectivele noastre. Vor exista modificări tactice şi schimbări de jucători. Aceste modificări au scopul de a aduce siguranţă jucătorului selecţionat la naţională, astfel încât acesta să îşi apere culorile cum poate mai bine. Eu voi aduce jucătorii de care echipa are nevoie", a spus fosta glorie a fotbalului argentinian, într-o conferinţă de presă în Glasgow.
Campionul mondial din 1986 a mai ţinut să precizeze că va încerca să evite pe cât posibil polemicile cu instanţele fotbalului mondial, aşa cum s-a întâmplat pe vremea când era jucător profesionist: "Trebuie o schimbare. În calitatea mea de selecţioner, nu trebuie să mă implic în niciun fel de polemici. Mă voi concentra doar asupra echipei".
Fostul internaţional argentinian Diego Armando Maradona şi-a făcut debutul pe banca tehnică a naţionalei ţării sale în partida amicală pe care a susţinut-o aseară, de la ora 22.00, împotriva reprezentativei Scoţiei, pe stadionul Hampden Park din Glasgow.