Anxietatea de separare la adolescenţi

La adolescenţi anxietatea este trăită ca un sentiment nedefinit de teamă, ce precede şi semnalează un posibil eveniment cu efect traumatizant, o situaţie dramatică. Această aşteptare anxioasă se manifestă în special prin: nelinişte şi incertitudine cu privire la viitor, însoţită adesea de teama că ar putea surveni un accident, apariţia unei afecţiuni grave la adolescent sau la prieteni, rude, stări de iritabilitate, furie, refuz de a comunica, tulburări de dispoziţie, perioade de exigenţă excesivă, nevoia de avea un adult în preajmă, nevoia de a fi echilibrat, temeri privind atitudini şi tipare comportamentale din trecut (am făcut rău că…, am greşit atunci...), depreciere a stimei de sine sau sentimente de vinovăţie cu privire la propria persoană.

Anxietatea de despărţire la adolescenţi se poate manifesta prin crize de angoasă acută ( senzaţie de sufocare, dureri toracice şi abdominale, greaţă, transpiraţii, etc). Stările şi emoţiile pe care le trăiesc tinerii, în aceste situaţii, se pot exprima verbal, dar cel mai adesea sunt exteriorizate prin crize de furie, tulburări de comportament, agitaţie psihomotorie.

Anxietatea de separare poate apărea după unele evenimente stresante (de ex. moartea unei rude sau a unui animal favorit, îmbolnăvirea unei rude, schimbarea şcolii, mutarea într-un alt oraş sau emigrarea).

Adolescenţii care prezintă această tulburare pot nega stările anxietate corelate cu separarea, dar aceasta se poate reflecta în diferite conduite de evitare pe care le dezvoltă (îşi limitează activităţile sociale, refuză să plece de acasă). Anxietatea de separare poate persista mai mulţi ani, cu perioade în care simptomele pot fi exacerbate alternând cu perioade de remisiune.

Modul în care părinţii sau alte persoane din anturajul adolescentului reacţionează la temerile şi simptomele somatice, contribuie la diagnosticarea corectă a acestei tulburări şi la abordarea terapeutică adecvată a relaţiei cu acesta.

Înainte de a-i sugera tânărului să se detaşeze de fricile sale, de comportamentele de evitare, observaţi cu exactitate, de cât timp au apărut schimbările care vă îngrijorează în comportamentul lui şi vedeţi cu ce evenimente din viaţa adolescentului sau a familiei interacţionează (poate fi vorba de îmbolnăvirea/pierderea unui prieten, a unei rude sau a unui animal de companie, sau schimbări în mediul şcolar, etc.)

Nu-i măriţi temerile răspunzând într-un mod dur, brutal la plângerile lui sau extrem de protector.

Arătaţi-i că îl înţelegeţi şi că îl acceptaţi necondiţionat şi manifestaţi empatie faţă de sentimentele şi trăirile lui. Cereţi sfatul unui terapeut specialist, pentru a găsi împreună cea mai potrivită strategie de abordare a adolescentului, în această perioadă dificilă pentru el, dar şi pentru familie, şcoală, grup de prieteni.