Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 11 mar 2011 - Anul XVI, nr. 58 (4656)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Boala cronică de rinichi afectează 10-15% din populaţie şi procentul este în creştere

Boala cronică de rinichi afectează 10-15% din populaţie şi procentul este în creştere, iar din cauza asocierii acesteia cu bolile cardiovasculare şi cu diabetul, fiecare dintre ele poate reprezenta un factor de risc sau de complicaţie a celeilalte, potrivit medicilor.

"Asocierea dintre boala cronică de rinichi, diabet şi bolile cardio-vasculare reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică, reducând semnificativ speranţa de viaţă a populaţiei. Din cauza relaţiei complexe de cauzalitate între aceste trei afecţiuni, fiecare dintre ele poate reprezenta factor de risc de cauză sau complicaţie a celeilalte", a spus preşedintele Societăţii Române de Nefrologie, Adalbert Schiller, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, marcată anual în 10 martie.

Anul acesta, Ziua Mondială a Rinichiului se desfăşoară sub sloganul "Protejează-ţi rinichii, salvează-ţi inima".

Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Nefrologie, creşterea suferinţei rinichiului şi nedepistarea la timp a bolii duce la o creştere explozivă a numărului de transplanturi şi de dializă.

"Transplantul şi dializa reprezintă un eşec. Este eşecul de a preveni boala", a spus Schiller.

El a precizat că, în contextul creşterii numărului de pacienţi cu diabet zaharat de tip II şi cu obezitate la nivel mondial, diabetul reprezintă principala cauză a bolii cronice de rinichi.

Conform estimărilor specialiştilor, diabetul reprezintă o creştere de aproximativ 12 ori a riscului de boală cronică de rinichi stadiul terminal.

Gradul de afectare a funcţiei renale a persoanelor diagnosticate cu diabet creşte progresiv de la 7,3% în momentul depistării bolii până la 17,3% după cinci ani, ajungând după 15 ani la 28%. Riscul pacientului cu afectare renală rămâne unul cardiovascular în toate cele cinci stadii ale bolii cronice de rinichi, cea mai frecventă cauză de mortalitate în rândul acestora fiind cea de inimă.

La rândul lui, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Radu Lichiardopol, a spus că diabetul reprezintă a cincea cauză de deces din lume şi că peste 50 de milioane de oameni au această maladie, un milion dintre ei primind terapie substitutivă renală.

În România, se estimează că ar fi aproximativ 1,3 milioane de persoane cu diabet, din care doar 600.000 primesc tratament şi 1.800 sunt incluşi în programul de dializă.

Radu Lichiardopol a atenţionat că, de obicei, boala se dezvoltă lent şi că primele simptome pot apărea atunci când ea este în stadiu avansat, astfel că a recomandat efectuarea unui simplu test de urină care să verifice cantitatea de albumină.

Despre relaţia dintre boala cronică de rinichi şi boala cardiovasculară a vorbit Gheorghe Andrei Dan, şeful Clinicii de cardiologie de la Spitalul Colentina, arătând că trei sferturi dintre pacienţii cu boală de rinichi au ca boli de bază diabetul şi hipertensiunea arterială.

Principalii factori de risc comuni ai apariţiei şi asocierii dintre boala cronică de rinichi, diabet şi bolile cardiovasculare sunt excesul de greutate sau obezitatea, stilul de viaţă, condiţiile socio-economice, vârsta şi fondul genetic. Aceşti factori nu influenţează doar debutul bolii, dar şi progresia acesteia, crescând semnificativ riscul unor complicaţii grave, susţin medicii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Boala cronică de rinichi afectează 10-15% din populaţie şi procentul este în creştere.
 Vizualizări articol: 771 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Boala cronică de rinichi afectează 10-15% din populaţie şi procentul este în creştere0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei