Tineri cu mintea unui bebeluş de 2 luni, obligaţi de stat să urmeze învăţământul general obligatoriu

Aveţi în faţă trei fotografii. Am vrut să vi le arăt neblurate, dar legea nu-mi dă voie. Da, ştiu, sunt şocante. Nu sunt tocmai dintre cele care strâng milioane de like-uri pe reţelele de socializare. Nu sunt cu pisici jucăuşe sau cu căţeluşi isteţi, nici cu explozii florale peste care tronează panseuri din oracolele adolescenţei, despre înţelepciune, iubire, suferinţă şi trădare, sub care să scrieţi cu un oftat „Oh, ce adevărat!”, „Câtă dreptate are...”. Fotografiile pe care le aveţi acum sub ochi sunt cu Ruxi, Cornel şi Bogdan.

Îşi recunosc doar numele, dar ca elevi sunt în clasa a IX-a

Pentru Ruxi şi Cornel nu trebuie să fii laureat de Nobel ca să-ţi dai seama de handicapul mintal sever de care suferă. Mai puţin vizibilă din fotografii, încadrarea lui Bogdan e aceeaşi: autism sever cu retard. Nişte unii care nu i-au văzut pe Ruxi, Cornel sau Bogdan şi alţi mii de tineri asemenea lor au făcut o lege care spune că învăţământul general de zece ani este obligatoriu, în virtutea dreptului universal al copilului la educaţie. Asta înseamnă că cele 8-10 ore zilnice pe care le petrec aceşti copii şi tineri cu psihoterapeuţi, logopezi, kinetoterapeuţi şi alţi specialişti care îi învaţă să-şi mişte mâinile, să articuleze cuvinte, să deseneze litere, să mănânce sau să se încalţe singuri nu au nici o valoare pentru procesul educaţional dacă la domiciliul lor sau în centrul în care au fost abandonaţi de familii nu vine patru ore pe săptămână şi un cadru didactic de la şcoala specială, care face aproximativ acelaşi lucru, dar mai puţin. Fără învăţământul la domiciliu copiii nu au acces la puţinele facilităţi acordate şcolarilor de Ministerul Educaţiei, cum ar fi de exemplu taberele şcolare gratuite, în care copiii din familii merg însoţiţi de părinţi, iar cei precum Ruxi sau Cornel, împreună cu un terapeut din Centrul Blijdorp. Mersul în tabere normale face parte din terapia de recuperare şi socializare a acestor copii, dar sunt şi un prilej de a încerca o schimbare a mentalităţii societăţii. Dar dacă nu eşti elev, nu mergi în tabără gratis, or nici centrele pentru copii cu dizabilităţi, nici majoritatea părinţilor acestor copii nu-şi permit să-i ducă măcar zece zile pe an într-o tabără şcolară plătită.

Aşa că toţi copiii cu retard grav sunt elevi. Statul plăteşte profesori cu o normă didactică de 16 ore pe săptămână ca să le predea acestor elevi noţiuni de matematică, limba română, geografie etc.

Ruxi

Ruxi are 19 ani, este născută în august 1995. Este rezidentă permanent la Casa Emmanuel a Centrului Blijdorp - O Nouă Viaţă Suceava. Provine dintre copiii care au fost închişi în orfelinatul de coşmar de la Siret. Conform actelor medicale, suferă de distrofie musculară severă şi epilepsie, cu retard mintal grav. Stă doar în pat, cu mâinile şi picioarele contorsionate. Este permanent agitată. Coeficientul de inteligenţă (QI) este 28. Ca să vă faceţi o idee ce înseamnă QI 28, o pisică are 31. Tot în actele medicale scrie, la abilităţi, că îşi ştie numele. Vă gândiţi cumva la eutanasie, metoda aia care vă dă frisoane când o auziţi vehiculată în legătură cu câinii? Sau, mai creştineşte, vă întrebaţi de ce nu o strânge Dumnezeu? Iată răspunsul: Ruxi râde. Şi dacă este certată, se supără. Îi place compania altora, este sociabilă, îi place masajul, atingerea pe faţă şi imită vocalele. Nivelul de dezvoltare mintală este al unui bebeluş de două luni, însă este în evident regres. Aşa au scris medicii care o evaluează periodic.

Ei bine, la Ruxi vine săptămânal o profesoară de la Şcoala Specială din Burdujeni, care îi „predă” o oră şi jumătate. În calitate de elev al Şcolii Speciale, Ruxi figurează a fi în clasa a IX-a.

Ca Ruxi, în Casa Emmanuel sunt rezidenţi permanenţi încă 16 copii. Alinuţa, Cornel şi toţi ceilalţi provin majoritatea dintre orfanii aruncaţi în spitalul de copii neuropsihici, de tristă amintire, de la Siret. Sunt copii cu handicap mintal sever -  autism de diverse grade, sindrom Down, tetrapareză spastică etc., cu vârste între 4 şi 27 de ani. Starea lor şi QI-ul sunt asemănătoare. Şi la ei vin profesoarele. Ca şcolari, Alinuţa este în clasa a VIII-a, Cornel este în clasa a IX-a. Să vă mai spun că toţi elevii poartă scutece? Că nu îi vizitează nimeni, niciodată? Că sunt trei fraţi, toţi cu miotrofie distrofică, în scaun cu rotile, pe care părinţii i-au abandonat în centru?

Bogdan

Dacă mâncarea este colorată, Bogdan devine agitat

Bogdan are 13 ani. La 3 ani a fost diagnosticat cu autism. În urmă cu zece ani, familia a venit de la Iaşi la Suceava şi a înscris copilul la centrul de zi Blijdorp, datorită condiţiilor foarte bune de terapie şi recuperare. În fiecare dimineaţă, la ora 7.30, este adus la centru, unde rămâne până la 14.00-15.00. Ambii părinţi lucrează, ceea ce este posibil pentru că au unde să-l ducă pe Bogdan.

„Copilul autist este ca o bulă închisă, nu comunică. Totul trebuie programat, gândit şi explicat din timp, orice schimbare îl agită. Mâncarea trebui să fie de o anumită culoare, de preferinţă albă; lui Bogdan nu-i place mâncarea colorată. Devine agitat. La 13 ani, a început să scrie, acum cunoaşte toate literele. Nu ştie să socotească. Pentru el este foarte greu ca 1 şi cu 1 să facă 2. În Suceava sunt aproximativ 30 de copii cu autism, cu diverse forme, de la cel înalt funcţional până la cel foarte grav, care necesită supraveghere permanentă. Bogdan are o formă foarte gravă, nu poate fi lăsat nici un moment singur”, ne spune tatăl lui Bogdan, Simion Savencu.

A început să citeascădespre autism după ce a aflat că unicul lui copil suferă de această boală. Este la curent cu toate metodele de terapie, încearcă tot ce este posibil pentru integrarea fiului său. Merg împreună cu autobuzul, se plimbă în parc, l-a învăţat să meargă pe bicicletă, totul pentru a socializa. „N-am să-l închid într-o cuşcă. Din păcate, terapia pentru copiii cu autism nu este prinsă în nici o lege, toate procedurile făcute în afara Centrului Blijdorp trebuie plătite, numai că nu pot plăti cu forme legale. Terapeutul este specializat, dar nu are firmă, ca să încaseze legal banii. El stă cu copilul, desenează, colorează, îl învaţă să facă litere, dar activitatea o prestează în timpul lui liber. Preţul este negociabil, circa 25 de lei ora. Am pornit cu terapie de 10 minute, făcută de studenţi la psihoterapie. Am ajuns la o oră, o oră şi jumătate. Terapiile mai complexe, în care doi psihoterapeuţi lucrează concomitent, sunt foarte scumpe, 50 de milioane de lei vechi pe lună”, povesteşte tatăl lui Bogdan, care este şi preşedintele Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Nevoie Speciale Suceava. Asociaţia a fost înfiinţată în 2005, are 45 de membri, toţi părinţi care au copii la Centrul Blijdorp - O Nouă Viaţă.

O terapie de cinci ani, dată peste cap de o singură schimbare

Peste acest program vin cursurile şcolare. Până în septembrie, pentru copiii care vin la Centrul de zi Blijdorp, profesorii şi învăţătorii de la Şcoala Specială ţineau orele aici. În această toamnă, centrul a mărit numărul de locuri pentru copiii din Centrul de zi, de la 20 la 30, şi cu încă zece locuri pentru adulţi. De asemenea, a obţinut de la partenerii belgieni o sponsorizare de 200.000 de euro pentru extinderea complexului cu încă 50 de locuri şi şantierul se deschide în acest an. Extinderea este necesară având în vedere că pe lista de aşteptare sunt cereri din 2009.

Ca urmare, centrul a informat atât părinţii, cât şi Şcoala Specială că în acest an şcolar nu mai poate asigura spaţiu pentru cursuri. Asta înseamnă, conform legii, ca elevii transportabili să meargă la Şcoala Specială din Burdujeni, iar pentru cei netransportabili trebuie să vină profesorul acasă. În noile condiţii, Bogdan şi ceilalţi 30 de copii trebuie să meargă o dată pe săptămână, două ore, la şcoală, în Burdujeni, apoi să vină la centru, la ieşirea din Suceava spre Moara. Cum singur nu poate, trebuie să fie adus fie de unul dintre părinţi, fie de un profesor. Aici rămâne până după-amiază. La închiderea programului, toţi copiii externi sunt duşi acasă cu cele două microbuze ale centrului.

„Până acum, veneau dimineaţa şi luau copiii cu microbuzele Blijdorp ca să-i ducă la centru, tot aici veneau şi profesorii, iar după-amiaza erau aduşi acasă. Acum ne este extrem de greu. Ni s-a recomandat să facem orele acasă, dar noi lucrăm, putem primi profesorul doar după ora 4.00 după-amiază. Pentru Bogdan ar fi foarte greu să facă ore după-amiază, plus că devine foarte agitat dacă intră cineva în casă. Sunt 14 copii autişti la centru în aceeaşi situaţie. De opt ani vin la Blijdorp şi fac ore şi dintr-o dată nu se mai poate. Cu o singură schimbare, o terapie de cinci ani a fost dată peste cap”, ne-a spus cu amărăciune Simion Savencu.

Profesorii din şcolile speciale trebuie să ajungă, pe banii lor, să predea acasă la 218 copii din judeţ

Schimbarea decisă de Blijdorp nu i-a făcut foarte fericiţi nici pe învăţătorii şi profesorii de la Şcoala Specială, care trebuie să ajungă acasă la încă 20-30 de copii. Directorul şcolii, profesoara Camelia Darie, ne-a declarat că, potrivit legii, toţi copiii beneficiază de educaţie, iar educaţia şcolară poate fi făcută doar de cadre didactice. Am întrebat ce li se predă copiilor cu retard mintal grav. Noţiuni de matematică, de limba română, activităţi în funcţie de deficienţa copilului, a fost răspunsul. Ce QI au  elevii cu retard? Între 20 şi 40, astfel că nu se aşteaptă nimeni la salturi spectaculoase. Am solicitat să văd un plan de activitate întocmit de un învăţător pentru un astfel de copil. Directorul adjunct Cristina Clim mi-a satisfăcut curiozitatea. Pentru un copil de clasa a IV-a cu deficienţă mintală severă, retard psihic, heteroagresiv şi cu tulburări de comportament învăţătorul lui şi-a propus ca în perioada 15 septembrie 2014-31 ianuarie 2015 să-i dezvolte, printre altele, abilităţi de apucare, prindere, rupere, mototolire a unei hârtii, să-l înveţe să pună sau să scoată obiecte într-un coş, să aranjeze jucăriile etc. Toate aceste activităţi le-am văzut efectuate cu copiii şi în centrul de zi Blijdorp, de către specialiştii de aici. Sunt făcute zilnic, timp îndelungat, dar pentru legea învăţământului nu contează.

În tot judeţul Suceava sunt 218 copii cu care profesorii de la Şcoala Specială fac ore la domiciliu. Din municipiul Suceava sunt 31 de copii. Cei care au făcut legea nu au luat în calcul că s-ar putea ca profesorul să nu locuiască pe aceeaşi stradă cu elevul, ba chiar să fie în localităţi diferite, şi nu au prevăzut decontarea deplasării. Aşa că profesorii trebuie să plătească biletul de autobuz sau abonamentul din banii lor, în condiţiile în care fiecare trebuie să ajungă săptămânal acasă la şapte copii. Patru dintre profesori însoţesc şi copiii, de la Şcoala Specială, la Blijdorp. Merg cu autobuzul, tot pe banii lor. În funcţie de vechime şi grade, un cadru didactic de la Şcoala Specială are un salariu net de 1.500-3.000 de lei lunar. Probabil că cei care au făcut legea s-au gândit că este suficient pentru a merge săptămânal şi la copii acasă. Şcoala Specială are 57 de elevi la Blijdorp, din care 14 sunt rezidenţi permanenţi în Casa Emmanuel. Ca Ruxi şi Cornel. Profesorii de la Şcoala Specială din Suceava trebuie să ajungă la 116 copii care locuiesc în municipiul Suceava şi în împrejurimi.

Lista de aşteptare pentru un loc la Blijdorp are 47 de nume

În ciuda insistenţelor părinţilor şi a dorinţei profesorilor, conducerea Centrului Blijdorp nu are soluţii de a oferi spaţii pentru învăţământul la domiciliu al copiilor externi. A acceptat să facă o concesie pentru maximum 4-5 cazuri, cerând ca acestea să fie selectate de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi. Directorii Ionel Ivan şi Manuela Pohoaţă au explicat că oricâtă bunăvoinţă şi înţelegere ar avea pentru dificultăţile cu care se confruntă familiile acestor copii, în anul şcolar 2014-2015 nu există nici o posibilitate de asigurare a spaţiilor de învăţare pentru toţi copiii externi deoarece prioritară este extinderea numărului de locuri pentru terapie şi recuperare. De la 1 noiembrie mai vin încă nouă copii şi zece adulţi, iar lista de aşteptare are 47 de nume. Un loc se poate elibera doar prin retragerea unui copil sau, cazuri extrem de rare, prin integrarea lui în învăţământul de masă. În istoria de 13 ani a Centrului Blijdorp, doar cinci copii au făcut progrese atât de mari încât au putut să meargă la şcoala normală. Copiii în curs de adultizare de la centrul de zi au prioritate la obţinerea unui loc în grupele de adulţi pentru a avea continuitate în terapie şi recuperare, ceea ce face centrul Blijdorp printre cele mai râvnite, dacă se poate spune aşa, instituţii de profil.

Ce mai trebuie menţionat este un alt aspect, deloc de neglijat, semnalat de cei doi directori de la Blijdorp: în timp relaţiile dintre personalul de la centru şi cadrele didactice au devenit destul de tensionate. Asta pentru că, deşi până acum au avut condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea aici şi li s-a pus la dispoziţie baza materială de foarte bună calitate din dotare, profesorii au considerat sub demnitatea lor şi au refuzat oferta centrului de a lucra concomitent cu terapeuţii, având în vedere că activităţile le sunt identice. Potrivit lui Ionel Ivan şi Mihaelei Pohoaţă, profesorii au preferat să petreacă cele două ore de curs în cuplu copil-profesor, fără ca personalul care avea în responsabilitate copiii să aibă cea mai mică idee despre ce se petrece dincolo de uşă. Potrivit legii, profesorul este stăpân pe ora lui şi decide singur cum o desfăşoară. A rămas o singură curiozitate: ce i-or fi predat profesorii lui Ruxi, câte două ore pe săptămână?