Cinci copii nevinovaţi trăiesc, împreună cu mama lor, un coşmar în casa bunicii materne

Cinci copii nevinovaţi, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 an, trăiesc de câţiva ani, împreună cu mama lor, un coşmar în casa bunicii materne din Adâncata. Povestea celor cinci fraţi fără copilărie, care sunt crescuţi doar de mamă, după divorţul părinţilor, în urmă cu opt ani, este cea a unor minori care trăiesc zi de zi cu frica că în orice moment pot fi alungaţi în stradă, să doarmă sub cerul liber sau să fie luaţi de lângă mamă şi daţi în îngrijire statului. Autorităţile încă nu au găsit o soluţie prin care să închidă conflictul dintre fiică şi mamă, la mijloc fiind prinşi, fără voia lor, şi cei cinci minori.

Înverşunare, înjurături, blesteme

Este greu de crezut că o bătrână în vârstă de 74 de ani, din Adâncata, Casandra Ursaciuc, bunica maternă a celor cinci frăţiori, este în stare să adune în suflet atâta ură, înverșunare, răutate, încât să-şi înjure toată ziua fiica şi nepoţii, să îi blesteme, să îi ameninţe cu evacuarea, pentru că, a spus ea, „vreau să vină străini aici, nu să stau cu copiii mei. Nu vreau să mai stau cu ei. Să plece”.

Greu de înţeles, pentru cei care nu o cunosc pe bătrână. I-am făcut o vizită săptămâna trecută şi, de cum am intrat pe poartă, bătrâna a început să ţipe, să înjure, să-i certe pe copii şi să ameninţe în dreapta şi în stânga cu bastonul de care nu s-a desprins nici un minut. Cu greu am convins-o să nu spargă geamurile casei, să nu se tăvălească pe jos şi să ne spună calm de ce vrea să-şi dea fiica afară din casă. N-a fost chip să o liniştim, dar printre crizele ei de isterie, am înţeles totuşi că ar vrea ca nepoţii ei să fie luaţi de stat, fiica ei să se ducă la muncă, să-i aducă bani şi să o îngrijească.

Ne-a arătat nişte acte, printre care şi un certificat medico-legal, din anul 2008, din care rezultă că „Ursaciuc Casandra prezintă echimoze, ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri contondente, la data de 30.10.2008, leziuni care pot necesita 5-6 zile de îngrijire medicale”. Nu a putut să ne explice cum s-a lovit sau cine a lovit-o. Nu am înţeles, iniţial, nici de ce femeia îşi fugăreşte nepoţii într-un centru de plasament. Am aflat de la fiica ei că bătrâna şi-a dat în tinereţe cei trei copii, o fată şi doi băieţi (care au taţi diferiţi) tot în grija statului.

„Vreau să mă bucur de copiii mei şi ei să se bucure de mine”

După ce a terminat clasa a II-a, ne-a spus Elena Chelaru (Nuţa), în vârstă de 45 de ani, „mama m-a dat la stat şi am stat într-un centru de plasament din Gura Humorului, până am terminat clasa a X-a. Am lucrat, apoi, cu carte de muncă, 21 de ani, la Star Mod. Nu vreau ca şi copiii mei să ajungă printre străini, să fie crescuţi de stat. Băiatul cel mare mi-a spus că mă va urî toată viaţa, dacă îl voi da la stat. Vreau să mă bucur de copiii mei şi ei să se bucure de mine. Vreau să le ofer o viaţă cât de cât liniştită, mai ales că trăiesc fără tatăl lor. Acesta locuieşte la câţiva kilometri de noi, şi-a refăcut viaţa, dar nu-i vizitează pe copii. Mai mult, conflictul cu mama mea pare să nu se mai termine”.

„Mama care mi-a dat viaţă a mers până într-acolo încât a solicitat la tribunal evacuarea mea şi a copiilor”

Elena Chelaru ne-a spus că mai are doi fraţi, care au fost şi ei crescuţi de stat, după ce mama lor nu a mai dorit să-i îngrijească.

„Este dureros să vă spun că mama mea se comportă urât, atât cu mine, cât şi cu fraţii mei, care sunt acum la casele lor. Sunt sigură că are probleme cu capul, dar refuză să meargă la medic. Ne terorizează pe toţi. Mama care mi-a dat viaţă a mers până într-acolo încât a solicitat la tribunal evacuarea mea şi a copiilor. Ea ne-a chemat, acum opt ani, să stăm în casă, după ce eu m-am plâns că o duc greu cu fostul soţ, care mă bătea frecvent. Atunci a vrut să mă ajute şi am venit în casa pe care mama a primit-o moştenire de la bunica. Judecătorii, nu ştim cum au judecat, dar au hotărât evacuarea noastră din casa părintească. Nimeni nu s-a gândit că putem să ajungem în stradă? Mama, care cu siguranţă are nevoie de o evaluare psihiatrică, după cum se comportă cu toată lumea, a obţinut în instanţă câştig de cauză şi urmează să fim evacuaţi. Mă tem că cineva are interes să câştige locul de sub casă şi îi bagă mamei tot felul de prostii în cap”, ne-a povestit cu lacrimi în ochi mama celor cinci minori.

Universul... pierdut

Am vrut să cunoaştem şi noi universul în care îşi trăiesc viaţa cei cinci fraţi şi „marea avere” la care nu vrea să renunţe bunica, în favoarea nepoţilor şi a fiicei ei.

Am găsit o cameră de circa 16 metri pătraţi, în care se află două paturi, un dulap, o măsuţă pe care este aşezat un televizor vechi, o altă masă la care îşi fac lecţiile copiii, o sobă şi câteva scăunele, un covor, un tablou cu mama copiilor, o icoană, un ceas de perete, câteva jucării ale copiilor.

În această încăpere trăiesc şase suflete. Aici dorm cei cinci copii, împreună cu mama lor, aici visează la păpuşi şi cărţi cu poveşti, aici mănâncă, se joacă, aici râd, aici plâng, aici se ascund, atunci când bunica face crize şi îi ameninţă cu bastonul. Într-o altă cameră, Elena Chelaru îşi ţine sub cheie lucrurile mai bune, hainele copiilor, un calculator primit de copii printr-un program social, pentru elevii nevoiaşi, rechizite, alimente, o maşină de spălat.

Trăiesc din alocaţii, ajutor social şi pensia alimentară

Elena Chelaru se plânge că mama ei i-a spus de nenumărate ori că „nu vrea să ne mai vadă în aceste două cămăruţe, casa având încă două camere, unde locuieşte ea, şi un hol mare. Spune că nu avem grijă de ea. Nu a fost mereu aşa. În ultimii trei ani, după ce a murit tatăl meu vitreg, parcă nu mai este în toate minţile. Este foarte schimbătoare. Ba stă de vorbă cu cei mici, le dă câte un leu, pentru că ei o mai ajută la treabă, ba îi fugăreşte, îi blestemă. Cât timp am avut mai mulţi bani, i-am dat, dar de multe ori ne refuză, atunci când îi ducem mâncare gătită. Ea are lunar aproape 500 de lei pensie. Nimeni nu are treabă cu banii ei. Eu, împreună cu cei mici, trăiesc din pensia alimentară a copiilor, în valoare de 300 de lei lunar, ajutorul social şi alocaţiile copiilor. Creştem găini, o văcuţă, dar nu în curtea mamei, pentru că nu ne permite. Animalele şi păsările le avem în curţile unor vecini. Şi lemnele pentru iarnă le ţinem tot prin vecini. Este greu, dar nu ne plângem. Vreau să fiu lăsată în pace să-mi cresc copiii în linişte. După atâtea ameninţări şi frica permanentă că o să ajung în stradă şi spaima că mi se vor lua copiii, am ajuns să cred că dacă mi-ar da o palmă de pământ, mi-aş face separat o cămăruţă pentru copii şi nu aş mai sta în casa mamei. Nu este de acord nici aşa, dar eu de aici nu pot pleca, pentru că nu am unde să mă duc”, ne-a povestit Nuţa, aşa cum îi spun oamenii în comună, femeia care se zbate toată ziua pentru a avea ce le pune pe masă copiilor.

„Există o legătură foarte puternică între mamă şi copii”

Primăria Adâncata cunoaşte bine cazul acestei familii şi, din ce am aflat de la Elena Chelaru, mereu le-a fost alături, fiind chiar un negociator între mamă şi copii, pe de o parte, şi bătrâna care-şi pierde minţile de dragul averii, pe de altă parte.

Vecinii cunosc şi ei povestea copiilor traumatizaţi şi a mamei lor care se zbate să-i ţină aproape de ea şi spun că „bătrâna e nebună”, „nu mai gândeşte raţional şi nu ştim cum un avocat sau un judecător îi poate da dreptate, doar dacă nu vin să vadă care este realitatea şi cum se comportă ea cu fiica şi nepoţii”.

Şi cei de la Protecţia Copilului Suceava monitorizează acest caz, în care copiii riscă să fie luaţi în grija statului, dacă vor fi scoşi în stradă de bunică. „Nu vrem să se ajungă la aşa ceva, pentru că ştim că mama are grijă de copii, ei sunt ataşaţi de mamă, singurul întreţinător al familiei. Există o legătură foarte puternică între mamă şi copii. Noi încurajăm ca fraţii să rămână în familia naturală, nu să fie daţi în plasament, dar depinde foarte mult de condiţiile concrete în care sunt crescuţi. Colegii mei, asistenţii sociali care au fost acasă la această familie, au constatat că fraţii urmează o formă de învăţământ, frecventează cu regularitate cursurile, sunt îngrijiţi, alimentaţi corespunzător şi au un comportament normal în colectivitate. Mama minorilor manifestă preocupare şi interes faţă de nevoile permanente ale acestora”, ne-a pus purtătoarea de cuvânt a Protecţiei Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc.

Minuni prin oameni

Se spune că “fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi” sau că „Dumnezeu face minuni prin oameni”. Să credem că aşa stau lucrurile şi să vă spunem că în familia celor cinci copii a apărut „un binefăcător”, „un unchi”, cum îi spun copiii, un om fără grad de rudenie cu aceştia, dar care le-a întins o mână de ajutor şi, mai mult, le-a oferit toată dragostea şi compasiunea lui.

Este vorba de suceveanul Vasile Cristian Bolohan, plecat de mai mulţi ani peste hotare să-şi facă un rost în viaţă, dar care nu a uitat de unde a plecat, nu a uitat că au fost vremuri când i-a fost greu, când a dus dorul unei îmbrăţişări, când nu a avut ce pune pe masă.

Astăzi este un om realizat, care munceşte pentru familia lui, încercând să le ofere soţiei şi copilului tot ce-i mai bun, dar nu uită să împartă şi cu cei necăjiţi. Aşa a ajuns să-i cunoască pe fraţii din Adâncata, pe care i-a scos pentru prima dată în oraş, în parc, la cumpărături, le-a dăruit tot ce şi-au dorit, dar, mai mult, le-a făcut o promisiune, că îi va sprijini în continuare, pentru că el crede în ei, în inocenţa lor, crede în devotamentul mamei faţă de copiii ei. „Orice faptă bună este o cruce”, spunea Sfântul Marcu Ascetul. Probabil că Vasile Cristian Bolohan vrea să ducă această cruce mai departe, de aceea face un apel şi la alţi oameni de bine, prieteni, amici, cărora, cândva, cineva le-a întins o mână de ajutor, să nu uite de binele ce li s-a făcut şi să întoarcă acel bine ajutându-i pe cei cinci fraţi din Adâncata să-şi continue studiile, să îşi facă un rost în viaţă.

Recent, Vasile Cristian Bolohan a postat pe pagina sa de Facebook: „Înainte de a judeca un om ce a făcut bine sau rău, întreabă-te pe tine ce ai făcut în viața asta. Îmi regret singur greșelile din trecut și mă simt foarte împlinit când pot face un bine acum...”.

Cei care vor să facă o faptă bună şi să ajute această familie pot să sune la numărul de telefon 0748 875 322, la care răspunde Chelaru Elena, mama copiilor. Femeia intenţionează să îşi deschidă în curând şi un cont bancar, unde se pot face donaţii.