Google
 
joi, 6 iun 2013 - Anul XVIII, nr. 128 (5335)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7415 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2846 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   9 imagini |   ø fişiere video

File de istorie

Spitalele uitate ale Sucevei. Unde mergeau la medic stră-străbunicii noştri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Istoria sistemului medical sucevean, aşa cum ne-au relatat-o doi dintre doctorii veterani ai urbei, Ioan Ieţcu şi Mihai Ardeleanu, e plină de poveşti captivante, iar pentru cei curioşi să afle cum se tratau strămoşii noştri acum câteva sute de ani, pe aceste meleaguri, când a fost deschis primul spital la Suceava, sau despre existenţa efemeră (aproape o lună) a unui spital militar deschis în incinta Colegiului „Ştefan cel Mare”, rândurile ce urmează cuprind toate aceste informaţii, precum şi multe alte date interesante.

 

De la vraci şi “doftoroaie”, la bolniţele din mănăstiri

“Începuturile medicinii în zona Sucevei se confundă cu istoria societăţii de pe aceste meleaguri. Vor fi existat vraci sau <doftoroaie> meştere, este de la sine înţeles. Nivelul cunoştinţelor lor era cel al vremii şi era desigur extras din milenara înţelepciune populară şi profunda cunoaştere a naturii şi a plantelor”, scria doctorul Mihai Ardeleanu în lucrarea sa “Asistenţa medicală în zona Sucevei în decursul vremurilor”.

Medicul ne explică cum în relatările despre trecutul “Ţării de Sus”, ulterior numită Bucovina, se aminteşte şi despre existenţa unor servicii de asistenţă a bolnavilor în mănăstiri. “Este perioada medicinii anonime, considerată până la anul 1400. Preocupările de îngrijire a bolnavilor au avut cea mai mare reputaţie îndeosebi la Putna şi Dragomirna”, declară medicul.

Înainte de a exista aşezăminte spitaliceşti independente, mănăstirile au adăpostit şi bolniţe, locuri de îngrijire a călugărilor bolnavi, care, ulterior, au început să ofere îngrijiri medicale şi călătorilor sau persoanelor din afara spaţiului monahal.

“Înainte de aexista aşezăminte spitaliceşti independente, mănăstirile au adăpostit şi bolniţe citate de sursele vremii (Pătrăuţi, Putna, Dragomirna, unde bolniţa se pare că precede cu câţiva ani ridicarea mănăstirii ctitorite de Anastasie Crimca)”, continuă doctorul Ardeleanu.

 

Cel mai vechi spital din Moldova, în mijlocul Sucevei, acum 400 de ani

Ştiaţi că cel mai vechi spital din toată Moldova (după documente) a fost ridicat acum aproape 400 de ani, în zona centrală a municipiului Suceava?!

Se întâmpla în 1619, la iniţiativa Mitropolitului Sucevei, Anastasie Crimca. “Bolniţa lui Crimca” îi spuneau atunci, locul în care rugăciunea se uneşte cu medicina. “Era situat la 70 de metri spre nord de Curtea Domnească, în faţa acesteia, pe fosta uliţă Fruntea (actuala stradă Petru Rareş). Construcţia era din piatră şi cuprindea trei încăperi. Destinaţia era pentru <cei săraci şi neputincioşi şi şchiopi, şi orbi>”, explică doctorul Ardealeanu.

Aşezământul a mai fost amintit în documente până la 1768, chiar ca punct de reper pentru alte construcţii, rezultând o supravieţuire a construcţiei, dedicată aceluiaşi scop, timp de peste 150 de ani.

Ioan Ieţcu are şi el informaţii despre acest subiect: “Acest spital e menţionat în descrierile de călătorie ale principelui Frantz I în 1817 şi se compunea dintr-o bucătărie, o cameră cu trei paturi, o cameră a paznicului plătit cu 14 crăiţari pe zi. Doar un singur bolnav se afla în acel moment în spital”.

Doctorul Ieţcu precizează că jurnalul principelui Frantz inventaria bogăţiile celei mai estice provincii a imperiului, Bucovina, anexată la 1775.

“Principele mai menţiona un spital civil în cartierul Mirăuţi, în curtea unui moldovean, unde funcţiona şi o farmacie”, completează Ioan Ieţcu.

 

Primul spital orăşenesc, pe locaţia actuală a Prefecturii. O clădire din lemn, pentru circa zece bolnavi

Vizavi de Spitalul Judeţean de Urgenţe “Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află clădirile aşa-zisului Spital Vechi, în care funcţionează secţiile de Boli Infecţioase, Oncologie, Dermato-Venerologie, Pneumologie.

Deşi s-ar crede că acolo începe istoria celei mai mari unităţi medicale din judeţ, în realitate, potrivit arhivelor, prima cărămidă a fost pusă în 1787, pe actualul amplasament al Prefecturii. Impropriu spus prima cărămidă, întrucât la acea vreme, din dispoziţia austriecilor, s-a ridicat o clădire din lemn, cu destinaţia spital, pentru circa zece bolnavi.

“Pentru că Suceava era la graniţa de sud-est a provinciei nou ocupate, unele din primele măsuri medicale au fost cele de stăvilire a epidemiilor, astfel încât Bucovina a fost folosită ca un <cordon sanitar> spre restul imperiului. Astfel de <triaje epidemiologice> existau la Bosanci şi Boian, la Sinăuţi şi Băişeşti. La apariţia ciumei, în apropierea frontierei măsurile de carantină deveneau dure, iar tot ce prezenta pericol de contagiune era dirijat spre staţiile de carantină”, explică medicul Mihai Ardeleanu, doctor în ştiinţe medicale şi şef al secţiei de Nefrologie. 

În acele vremuri, Bucovina nu a fost ocolită de epidemiile de holeră, ciumă, variolă, dar şi flagele precum malaria, lepra, cancerul, turbeculoza. „Pentru a proteja imperiul de asemenea boli, s-au introdus măsuri severe de control la graniţa cu Moldova, în cele 180 de pichete de grăniceri (dezinfecţie, fumigaţii cu sulf ş.a.), iar pedepsele pentru cei care se sustrăgeau de la asemenea măsuri mergeau până la împuşcarea pe loc”, arată şi doctorul Ieţcu.

Primii medici în acele vremuri la Suceava erau Andreas Popovici, armean ortodox, cu studii medicale absolvite la Budapesta în 1829, şi care a lucrat la Suceava până în 1842, şi Christophorus Petrowitz, polonez la origine.

 

Spitalul Vechi - “Casa publică generală a bolnavilor”

În jurul anilor 1890, s-a finalizat clădirea Spitalului Vechi sau, cum i se spunea la acea vreme, “Casa publică generală a bolnavilor”. Construcţia din piatră se compunea din cinci saloane destinate bolnavilor, o cameră a infirmierelor, o morgă, camera doctorilor, camera serviciului de gardă şi camera administratorului.

“În 1895, spitalul avea deja 66 de paturi şi după 1900 s-au adăugat alte pavilioane executate de firma Offentliches Allgemeines Krankenhaus”, povesteşte doctorul Ieţcu, în urma documentării laborioase făcute în privinţa trecutului medical sucevean.

Spitalul era înzestrat cu două hectare de teren arabil pe “dealul Tărăraşilor”, iar numărul de pacienţi creştea semnificativ de la un an la altul.

“Înainte de Primul Război Mondial, complexul de clădiri de la actualul Spital Vechi era finalizat şi deservea peste 1.000 de bolnavi pe an”, completează dr. Ardeleanu.

 

Primul medic al Spitalului Vechi, absolvent de medicină la Viena

Potrivit doctorului Ioan Ieţcu, în prima clădire a Spitalului Vechi, cea de la stradă, a locuit o vreme şi şi-a desfăşurat activitatea primul medic din Suceava modernă, dr. Teofil Lupu. Ginerele acestuia, cărturarul Lecca Murariu, a înfiinţat aici redacţia revistei “Făt Frumos”, împreună cu soţia sa, Octavia Lupu Murariu.

“Dr. Teofil Lupu din Tărăşeni – Siret absolvise medicina la Viena în 1894 şi învăţase în clinici celebre în epocă, ale chirurgilor Billroth şi Neisser din Viena. În 1894 a efectuat primele intervenţii chirurgicale de anvergură în Bucovina, iar din 1897 îl găsim la Suceava”, ne face doctorul Ieţcu o mică descriere a primului medic al Spitalului Vechi.

Doctorul Teofil Lupu s-a pensionat în 1929, la vârsta de 60 de ani. Şase ani mai târziu, se stinge din viaţă, fiind înmormântat în cimitirul catolic din Câmpulung Moldovenesc.

 

Istorie în cifre. Când s-a dat în folosinţă clădirea Spitalului Nou

Pe site-ul Spitalului “Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt prezentate succint date legate de istoria unităţii medicale. Timp de un an, între 1944 şi 1945, din cauza războiului, spitalul a fost evacuat. Când a fost redeschis, funcţiona la o capacitate de 50 de paturi şi mai apoi 100 de paturi.

Din această perioadă şi până la 1 iulie 1951, data unificării spitalului cu policlinica teritorială, preluând şi circumscripţiile sanitare urbane ale oraşului, numărul paturilor a crescut la 250, cu un număr de 12 medici şi 96 de salariaţi, având secţiile de Chirurgie, Interne, Dermato-Venerice, Obstetrică-Ginecologie, Pediatrie şi TBC.

La data de 23 august 1951 a fost dat în funcţiune un pavilion nou construit, în care la parter a funcţionat secţia Pediatrie, iar la etaj secţia Obstetrică-Ginecologie.

Tot în acel an, secţia Contagioase a fost mutată în cartierul Burdujeni, transformându-se în spital cu administraţie proprie.

În 1956/1957 s-a construit încă un pavilion, în care s-au instalat paturile secţiei Oncologie.

Până în anul 1966, capacitatea spitalului s-a ridicat la 565 de paturi.

La data de 1 noiembrie 1966 s-a dat în funcţiune clădirea Spitalului Nou, unitatea funcţionând iniţial cu 1.084 de paturi. Secţia Contagioase a revenit sub administraţia spitalului.

Astăzi, Spitalul de Urgenţe “Sf. Ioan cel Nou” Suceava are 1.200 de paturi.

 

„Până în anii ’90, Spitalul Suceava a fost unul de elită, la nivelul celor din centrele medicale europene”

Doctorul Ioan Ieţcu, originar din Pârteştii de Jos, avea 34 de ani în 1971, când a fost transferat la Spitalul Suceava de la Sanatoriul Balnear de Reumatologie din Mangalia de Sud, unde a lucrat timp de zece ani, de la terminarea facultăţii.

“La acea vreme era unul dintre puţinele spitale judeţene din ţară. Era un spital modern, cu o dotare foarte bună pentru acea perioadă. Pot spune că până în anii ‘90 Spitalul Suceava a fost unul de elită, la nivelul celor din centrele medicale europene”, mărturiseşte doctorul Ieţcu, membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Îşi aminteşte că la începutul carierei sale, în Spitalul Suceava, programul de vizită nu era zilnic, ca în prezent, accesul aparţinătorilor în spital fiind permis doar două zile pe săptămână, câte două ore.

“Aveam în medie 60 de consultaţii pe zi, iar la sfârşit de lună, când oamenii veneau să-şi reînnoiască certificatele medicale, şi câte 100. Se lucra cu ghiotura, nu cu condica. Veneam primul şi plecam când era gata treaba. Medicii erau mai conştiincioşi, dar şi populaţia mai interesată de starea ei de sănătate. Oamenii veneau cu mai multă uşurinţă la medic, pentru că totul era gratuit, nu ca acum”.

 

Spitalul militar din incinta Colegiului „Ştefan cel Mare” a funcţionat 32 de zile

În septembrie 1944, în clădirea actualului Colegiu “Ştefan cel Mare” din centrul municipiului Suceava a fost dat în folosinţă un spital militar, la cererea comandamentului militar sovietic din Suceava. Potrivit documentelor vremii, director a fost desemnat dr. L. Schapira. Încadrarea spitalului era următoarea: un medic-şef, şeful secţiei, trei medici consultanţi, un farmacist, doi subchirurgi, un administrator, un magazioner, un şef al biroului sanitar militar, un secretar, un contabil, un intendent, un supraveghetor, un bucătar, surori de caritate (al căror număr a variat după numărul răniţilor), o soră-şefă la saloane, o soră-şefă la sala de operaţie, spălătorese, personal îngrijitor.

 

“Răniţii protestează, ţipă, iar medicul-şef îşi declină orice responsabilitate în ceea ce priveşte tratamentul, vindecarea şi viaţa răniţilor”

În documentele Arhivelor Statului, filiala Suceava, există mai multe date interesante legate de istoria efemeră a acestui spital militar. Se menţionează, de exemplu, lipsa materialelor (vată, pansamente ş.a.), „fără de care rănile se infectează sau chiar fac viermi. Răniţii protestează, ţipă, iar medicul-şef îşi declină orice responsabilitate în ceea ce priveşte tratamentul, vindecarea şi viaţa răniţilor” – fila 44. În septembrie 1944, prefectul de Suceava a dat ordin ca tinichigiii din localitate să confecţioneze urgent zece căldări şi zece ligheane pentru spital, iar Serviciul Bunurilor Părăsite să doteze spitalul cu dulapuri, scaune şi alte articole.

În primele zile, din lipsa paturilor individuale, răniţii dormeau pe paturi improvizate, mai mulţi laolaltă.

Altă adresă a prefectului cerea imperios ca, „până la 9 octombrie, orele 6”, să fie puşi la dispoziţia spitalului trei zidari, doi lemnari, două căruţe, un butoi cu metal, un butoi de lemn. Magazinelor particulare din Suceava, câte existau la vremea respectivă, li s-au cerut să ofere spitalului sticlărie, lămpi de petrol, bazinete, cântare. Deţinuţii de la închisoarea din oraş (în actualul sediu al Palatului de Justiţie) au fost puşi să lucreze terenul agricol al spitalului, iar de la Mănăstirea Dragomirna sunt invitate zece măicuţe pentru îngrijirea bolnavilor.

Şeful Poliţiei se angajează să colecteze pentru spital materialele necesare din localităţile Burdujeni şi Adâncata, iar din localitatea Sf. Ilie sunt ceruţi 500 de kilograme de cartofi.

La 5 şi 6 septembrie ’44, se cere din partea spitalului în mod urgent asigurarea cu mobilier şi inventar de bucătărie, pături şi plăpumi, veselă pentru 220 de oameni, cât şi un poliţist permanent, un portar, lăcătuşi şi alţi meseriaşi.

 

Ofiţeri şi soldaţi, trataţi laolaltă cu prizonierii

„Pe durata funcţionării, spitalul a internat 294 de răniţi şi bolnavi militari: şase ofiţeri, nouă subofiţeri, 266 de militari români, doi români prizonieri, cinci civili, şase prizonieri nemţi, doi prizonieri unguri. Răniţii au ocupat 14 saloane, după gradul militar, natura şi gravitatea bolilor şi rănilor”, scrie doctorul Ioan Ieţcu în lucrarea „Existenţa efemeră a unui spital militar la Suceava în anul 1944”.

Războiul şi răsturnările politice din ţară accentuau dificultăţile cu care se confrunta spitalul militar.

La 6 octombrie 1944, spitalul militar îşi încheie misiunea, după 32 de zile de activitate.

Materialele şi inventarul spitalului au fost distribuite altor unităţi: Jandarmi, Liceul de Fete, Regimentul 3 Grăniceri, Spitalul Civil din Burdujeni, particulari cu posibilităţi materiale restrânse.

 

Unităţi medicale private, la Suceava, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, ne informează doctorul Ioan Ieţcu, în Suceava funcţionau, în afara spitalului de stat, două dispensare medicale particulare, precum şi un sanatoriu particular cu 15-20 de paturi, dotat cu o sală de operaţii, o instalaţie de radiologie şi doi medici.

Proprietarul sanatoriului, situat în zona centrală a Sucevei, era un anume doctor Silvestru Strugaru, un unchi de-al doctorului Ieţcu.

“A funcţionat mai mulţi ani, iar după ce s-a făcut naţionalizarea, în ’48, a început să aibă necazuri. Fiindcă proprietatea privată nu mai era agreată, a fost considerat duşman al poporului şi trimis în lagăr, unde a stat timp de trei ani”, povesteşte Ioan Ieţcu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Spitalele uitate ale Sucevei. Unde mergeau la medic stră-străbunicii noştri.
 Vizualizări articol: 6555 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 19 voturi
Spitalele uitate ale Sucevei. Unde mergeau la medic stră-străbunicii noştri5.0519

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   O istorie a spagii? trimis de
( 6 iun 2013, 15:16:56
si acesti doctori nu au o istorie despre cum ei au inventat spaga in spitale???
2.   Si acum dupa atatia ani?? trimis de
( 6 iun 2013, 17:03:16
...pare ca am ajuns...de unde am plecat..
3.   Cronologia e buna, numai ca e stufoasa. trimis de
( 6 iun 2013, 21:20:57
Astia sunt slabi in in formatii. Prima data, datorita urgentelor si dupa cum e aranjata Cetatea de Scaun, sigur sub pulberarie, cel mai sigur loc, era un abumlatoriu unde se putea amenaja trierea bolnavilor, dupa codul culorilor. Adica esti rosu, e urgenta, esti verde, la ganganii. Galbenii erau atipici si-i trimiteau in stepa. Aici s-a infiintat si primul Spital de Urgenta, 1453, numai ca era axat pe tratamente naturiste si nesterilizate. Cauza? A raposat seful. Catacombele, precum si harta lor, exista intr-o carte pe care putini o stiu.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Cabinete Oftalmologice in Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei