Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 27 feb 2024 - Anul XXIX, nr. 47 (8576)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

„Bucovina – tradiţie, cultură, spiritualitate”

Peste 400 de copii și tineri participanți la Festivalul-concurs

S-a încheiat și ediția din acest an a Festivalului-concurs „Bucovina – tradiţie, cultură, spiritualitate”, organizat sâmbătă, 24 februarie 2024, de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin inspectorul școlar pentru disciplina religie, prof. Daniela Ceredeev, și Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, reprezentat de prof. Angelica Chachula, director și profesor metodist pentru disciplina religie, și Vasile Schipor, coordonator al Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, director al Casei de Cultură din orașul bucovinean.

 

La cele două secțiuni ale festivalului au participat 421 de copii și tineri din 50 de unități școlare și un club al copiilor din județul Suceava, susținând 148 de momente artistice și cultural-tradiționale. Participanții au scos în evidență portul tradițional românesc, cântece de joc, hore, doine și balade populare specifice zonei, precum și frânturi din deosebitele obiceiuri ale satului bucovinean, dovedind pasiune, talent, abilități interpretative, măiestrie artistică și statornicie în păstrarea și transmiterea valorilor strămoșești, competiția propunându-și să reînvie deopotrivă tradiții şi obiceiuri ale românilor, dar şi ale celorlalte grupuri etnice care există sau au existat în această regiune.

 

La secțiunea Concurs de interpretare vocală, cu probe susținute individual de către participanți sau în grupuri folclorice, criteriile de evaluare au valorificat: calitățile interpretative ale competitorilor, originalitatea și complexitatea stilistică a interpretării, autenticitatea costumului popular și prezența scenică, relevanța repertoriului și adecvarea temei abordate la vârsta participantului.

 

Criteriile de evaluare ale secțiunii Obiceiuri și tradiţii din Bucovina, ateliere și prezentări multimedia, au urmărit: originalitatea şi calitatea stilistică a prezentării; diversitatea și complexitatea resurselor utilizate în raport cu tema; pertinenţa valorificării resurselor, selecţia şi utilizarea lor în raport cu tema; calitatea argumentativă a susţinerii; corectitudinea aplicării procedurilor de investigaţie; relevanța temei alese.

 

Comisia de evaluare, numită prin decizie a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a fost constituită din specialiști în cele două domenii de referință, cultural-tradițional și educațional: protos. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, președinte onorific; prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, președinte executiv; etnolog Gabriela Teișanu, consultant artistic Artă populară – Centrul Cultural „Bucovina”; prof. Angelica Chachula, director al liceului organizator; prof. dr. Mihaela Grădinariu, Școala Gimnazială Râșca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași; prof. Gabriela Parascheva Hisem, inspector școlar pentru limbi moderne (limba germană și limba engleză); prof. Beatrice Filipiuc, inspector școlar cu atribuții teritoriale; prof. Loredana-Elena Dura, director al Școlii Gimnaziale Berchișești; prof. metodist Oana-Diana Onesim, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava; prof. metodist Vera-Elena Bîndiul, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți; prof. metodist Miriam-Leon Postolache, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți; prof. Iulia Buraciuc, dirijor al Corului „Vivat Musica” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”; prof. Tiberiu Creciunescu, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc.

 

Trofeul festivalului a fost obținut de tânăra Florentina-Georgiana Prelipcean, din clasa a XI-a, de la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, coord. prof. pr Vasile Bădeliță. Concurenta a impresionat prin calitatea interpretării și originalitatea baladei prezentate, prin capacitatea de a transmite emoție publicului și prin autenticitatea costumului popular.

 

Au fost acordate alte cinci categorii de premii – premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea, mențiuni, premii speciale – și diplome de participare. Fiecare elev participant și fiecare grup folcloric, respectiv echipaj înscris în concurs, a putut să se identifice și să se recunoască drept promotor al tradițiilor românești, trăitor de spiritualitate creștin-ortodoxă.

Irina URSACHI

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 400 de copii și tineri participanți la Festivalul-concurs.
 Vizualizări articol: 617 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Peste 400 de copii și tineri participanți la Festivalul-concurs5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei