Evanghelia zilei

,,Și a zis Domnul: Cine este iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând așa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăbovește să vină, și va începe să bată pe slugi și pe slujnice, și să mănânce, și să bea și să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se așteaptă și în ceasul în care ea nu știe și o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioși. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.’’

Desprindem din acest pasaj o profundă învățătură despre responsabilitate, credință și pregătire. Mântuitorul Hristos vorbește (relatare ce este de fapt un răspuns la o întrebare adresată de Petru) despre un stăpân, care, pe perioada plecării sale, își lasă supușii sub supravegherea unui iconom credincios și înțelept. Cel însărcinat cu administrarea casei se dovedește responsabil, împărțind bine, drept, cele ale stăpânului către celelalte slugi. 

Stăpânul din această pildă este, fără îndoială, Dumnezeu, iar iconomul înțelept un simbol al celor ce răspund de călăuzirea spirituală a credincioșilor - Sfinții Apostoli și, implicit, urmașii lor, episcopii și preoții. După Înălțarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos aceștia vor avea datoria de a împărți fiecăruia hrana spirituală (Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere).

Însă mesajul pildei este mult mai profund, conținând mai multe implicații. Prin extensie, oricine a primit pe Hristos în viața sa și trăiește după voia Lui, are această responsabilitate față de cei încredințați lui de Dumnezeu. Dacă cei ce fac parte din cler au răspunderea de a fi iconomi duhovnicești buni față de cei din eparhia sau parohia lor, același lucru se poate spune despre părinții cărora Dumnezeu le-a dăruit copii, despre învățătorii și profesorii ce se ocupă de formarea elevilor, și lista poate continua …

Această mare răspundere implică pe de o parte promisiunea unei răsplăți pe măsură (Stăpânul ,,o va pune peste toate avuțiile sale’’), însă și posibilitatea unei pedepse pe măsura eșecului. Referitor la pedeapsă Hristos se exprimă foarte tranșant. Pe sluga/iconomul iresponsabilă ,,în ceasul în care nu știe…o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioși’’’. Modul de exprimare implică o pedeapsă foarte aspră, probabil îndepărtarea din acea dregătorie, separarea (tăierea) din trupul comunității din care face parte (Biserica), dar și separarea trupului de suflet (trupul întorcându-se în pământ, iar sufletul în iad, cu cei necredincioși).

Ultimul fragment al evangheliei, poate cel mai important, este o temă de meditație și bună orientare duhovnicească: ,,oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere’’’.

Gravitatea pedepsei este dată de gradul de cunoaștere (a voii lui Dumnezeu).  Vedem că sluga care a cunoscut mai mult, dar nu a aplicat cunoașterea, va primi o pedeapsă mai mare decât cea care a greșit din neștiință. Sluga care cunoaște voia Stăpânului și nu se pregătește sau nu acționează în consecință va fi pedepsită mai aspru decât cea care, neștiind voia Stăpânului, face lucruri vrednice de pedeapsă. ,,Cu cât cunoști mai mult, cu atât mai mult ești pedepsit. De aceea, preotul care face același păcat cu mireanul nu primește pedeapsa mireanului, ci o pedeapsă mult mai grea’’ (Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei).

Mai mult, cunoașterea voii lui Dumnezeu și neîmplinirea ei implică și un grad de nesupunere, nu doar de iresponsabilitate, iar pedeapsa pentru nesupunere este, firesc, mai mare decât cea pentru neștiință (Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu). Cui primește mult de la Dumnezeu, i se va cere pe măsură. Cei încredințați cu daruri și oportunități mari au o responsabilitate mai mare pentru buna lor administrare, o administrare căreia nu trebuie să îi lipsească niciodată dimensiunea spirituală.

Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC