marţi, 29 nov 2022 - Anul XXVII, nr. 281 (8198)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9221 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5466 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cultul umilirii și cultul personalității

Când se sfărâmau oasele mele, mă ocărau asupritorii mei” (Psalmi 41, 14). Când te afli într-o stare de suferință ca urmare a unor evenimente negative, îți vine nespus de greu să rabzi cuvintele grele pe care unii le rostesc la adresa ta. De fapt, indiferent când și cum te afli, răbdarea ocărilor este grea. Fiind edu­cați de mici să ne respectăm unii pe ceilalți, dobândind prin experiență și învățământ un comportament adecvat, știm cu toții că, adesea, cuvintele rănesc mai mult decât orice lovitură fizică. Poți lovi un om până îl schilodești, iar sufletul să-i rămână netulburat. Exemplul martirilor este o evidență clară. Însă pe același om îl poți jigni cu un singur cuvânt atât de grav, încât să-i rănești inima cumplit. Cei care au trăit în comunism reiterau în repetate rânduri că în perioada școlii aveau uneori parte de violențe fizice. Însă nu bătăile sunt cele pe care și le amintesc, ci cuvintele grele care le erau adresate. În ceea ce-i privește pe adulți, mulți afirmă că, în vremea respectivă, cel mai greu de îndurat erau oprobriile publice. Erai ridicat în picioare la o ședință și criticat în public până când durerea psihică îți intra în oase. Pentru psalmist, sfărâmarea oaselor este aproape echivalentă cu ocările primite. Și în vremea comunismului, ocările sfărâmau oase...

Toate aceste manifestări dure față de oameni fac parte dintr-un adevă­rat cult al umilirii, al dorinței de a-l transforma pe celălalt într-o ființă inferioară, care trebuie pusă la respect. Cei care-i abuzează verbal pe cei din jur, care perorează despre defectele fizice sau sufletești ale altora, care afectează mental oamenii, ajung în situația respectivă pentru că sunt prizonierii propriei imagini despre sine. Ei sunt perfecți. Ceilalți, cel mult perfectibili.

Cel care dorește să-l umilească pe aproapele său, cel care-l dispre­țuiește, cel care lovește fără milă prin cuvintele sale, este un slujitor demn de acest cult al umilirii. Unii confundă acest aspect cu smerirea aproapelui. Și, este adevărat, în unele situații, pentru a încerca dacă smerenia celuilalt este reală sau nu, în vechime, părinții înduhov­niciți îl testau prin ironizare, prin această capacitate de rezistență la defăimare. Ei săvârșeau aceasta numai pentru a scoate la lumină adevărata smerenie și niciodată nu transformau testul în obicei. Cum ar fi putut să devină următori ai dezastrului spiritual reprezentat de umilirea aproapelui, ei, care și-ar fi dat viața pentru orice om aflat în nevoie?

Poetul francez André Suarès caracteriza, la un moment dat, dispre­țul drept cel mai nemilos dintre sentimente. A disprețui pe aproapele înseamnă a-l muta într-o castă inferioară, a-l trata cu nemilostivire. Dar cultul umilirii n-ar putea exista în lipsa cultului personalității proprii. Cu cât ești mai îndrăgostit de calitățile tale, de faptele tale, de cuvintele tale, cu atât ești mai tentat să umilești, să judeci, să ironizezi, să abuzezi de rolul superior în care ai ajuns. Această perfidă iubire de sine exclude cu timpul pe oricine alt­cineva din preajma ta. 

Vom întâlni în viața reală nu doar persoane care umilesc, ci și oameni care întrețin prin atitudinea lor servilă această umilire. Dar despre acest subiect se cuvine a discuta pe larg cu altă ocazie. Însă cel care îndură disprețul se deosebește de cel care îl întreține prin servilism. Primul suportă cu demnitate, celălalt, numai pentru a intra în grații, pentru a obține ceva în interes personal sau, pur și simplu, pentru că îi este teamă să aibă altă atitudine. Dar, mâine, aceste persoane serviabile vor fi înlocuitorii celor care îi umilesc astăzi. Și vor perpetua cu sârg atât cultul umilirii, cât și pe cel al personalității - de data aceasta a lor, nu a altora.

(Pr. Adrian Agachi, Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cultul umilirii și cultul personalității.
 Vizualizări articol: 334 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cultul umilirii și cultul personalității0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei