Radiografie duhovnicească sau despre comorbiditățile spirituale asimptomatice!

Lumea de azi trăiește o fascinație față de o cultură a morții – iar dacă nu o dorește i se servește în doze aproape letale, constant. Trăim o nouă formă de păgânism. Filmele sunt pline de vrăjitoare, vampiri, vârcolaci, mutanți etc. La fel sunt și desenele animate pentru copii. Ni se insinuează nefirescul la capitolul firescului. Apoi, vin filmele de ultimă generație, menite să ne vestească era transumanismului – atunci când omul va fi parțial robot, eventual memoria îi va putea fi transferată altui om, formându-se o nouă identitate... Ce avem aici, la pachet: frica, nefirescul ridicat la rang de ideologie și impresia că omul e o simpla cifră statistică, ceva insignifiant care, eventual, mai trebuie și depășit, pentru a păși într-o noua eră. Omul trebuie abandonat, pentru că e prea uman. Toate acestea pot fi numite comorbidități spirituale asimptomatice, pentru că se insinuează în existența noastră cu așa o perversitate, încât omul nici nu mai sesizează că moare în fiecare zi câte un pic.

În peisajul acesta se întâmplă, în zilele noastre, ceva care scăpa multora: în Estul Europei nu se moare ca în Vest. Unii spun că virusul a suferit o mutație, alții că există un element în structura genetică a est-europenilor, care-i face mai rezistenți la virus, alții că suntem în urmă cu vârful de epidemie, față de ceilalți. Nimeni nu vorbește despre faptul că, în toată Ortodoxia, oamenii se roagă intens. Adică au activat scutul haric. Adam, la cădere, a pierdut acest scut, haina harică, haină care-l făcea să nu se atingă de el nici moartea, nici boala. Noi primim la Botez din nou această haină harică, pentru că spunem, prin gura psalmistului: „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”. Acum depinde de noi dacă ne străduim să activăm scutul sau nu.

Dacă survolăm rapid câteva exemple de viață duhovnicească deosebită, am putea să ne gândim la Sfânta Teodora de la Sihla care a trăit într-o peșteră de unde, fără puterea harului, murea garantat și repede de pneumonie. Ne mai putem gândi la părintele Arsenie Papacioc care, alături de un alt camarad de suferință, a fost băgat de torționarii comuniști într-un congelator, vreme de trei zile, pentru exterminare. Prin rugăciunea minții, trupul său a fost umplut de căldură și a supraviețuit. Un exemplu mai aproape de noi, cei din Iași, este părintele Mihail Lungeanu (https://doxologia.ro/parintele-mihail-lungeanu). Părintele Mihai relatează într-un clip postat pe internet că, după ce a deprins rugăciunea inimii, torționarii îl băteau animalic, iar sfinția sa se cufunda în rugăciune și nu mai simțea nimic. Sunt și multe alte exemple de acest fel!

Comorbiditățile neopagânismului de azi ne dau târcoale permanent, însă bogăția spirituală a Ortodoxiei – cea considerată retrogradă de unii, de Ev Mediu de alții și câte și mai câte – are soluție, pe calea isihasmului, exact la marile provocări de azi și de mâine. Cred cu toată tăria că rugăciunea Doamne, Iisuse... este ca o bombă de lumină care risipește toată teama, boala și întunericul. Gustați și vedeți ca Bun este Domnul!

(Pr. Dr. Daniel Isai, Doxologia.ro)