Unul pe altul îndemnaţi-vă spre pocăinţă!

Să ne asemănăm şi noi femeii celei din Samaria şi să nu ne ruşinăm a mărturisi oamenilor păcatele noastre. Că, dacă ne vom ruşina să ne descoperim la oameni păcatele noastre, pentru mântuire, apoi în ziua Judecăţii, nu înaintea unuia sau a doi oameni, ci înaintea întregii lumi, care va privi la noi, vom da răspuns şi vom fi certaţi. Că Dumnezeu, acum, ne ajută pe noi, că nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

Deci, să ne aducem aminte cum a venit Natan la David, proroc la proroc, fiindcă şi David proroc era; ci precum şi doctorii, când se îmbolnăvesc, apoi de alt doctor au trebuinţă, că boala pierde meşteşugul, la fel şi aici, toate descoperindu-se, se arată la lumină şi se vindecă. Şi precum o bubă, cât este ascunsă şi acoperită, nu se tămăduieşte, ci când iese deasupra, la arătare, atunci se vindecă fără osteneală, tot aşa şi păcatul, cât este tăinuit şi ascuns, nu se iartă.

Drept aceea, să nu te temi că vei primi canon de la un om, că şi dezlegare tot de la om primeşti. Căci dacă de la om nu vei primi să faci canon, atunci eşti în primejdie a te lega, în munca cea veşnică, cu legături nedezlegate, unde nu mai este cu putinţă să ne pocăim. Deci, iubiţilor, rogu-vă pe voi, unul pe altul îndemnaţi-vă spre pocăinţă, ca toţi să întâmpinăm faţa lui Dumnezeu, prin mărturisirea noastră. Dumnezeului nostru, slavă! (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 312-313)