Nevoia de identitate creştină - nevoia de Hristos

An de an, tinerii ortodocşi ne redescoperă conştiinţa lor misionară. Căci ITO - indiferent în care colţ de Românie s-ar desfăşura - despre Biserică şi Ortodoxie vorbeşte. Despre identitatea lor creştină. Asumată. Chiar dacă unii dintre ei vin din afara trăirii liturgice a Ortodoxiei. Chiar dacă mulţi din familia generaţiilor lor nu văd Biserica decât pricină de sminteală ori de batjocură. Le este greu. Când povesteşti cu ei, înţelegi că nu au nevoie doar de sprijinul familiei şi al parohiei, ci şi de un efort pastoral al Ortodoxiei mai amplu. Mai atent la nevoile lor imediate. Multe au fost exprimate în work-shopurile de la Baia Mare, Cluj, Bucureşti, Iaşi ori Sibiu. Nu s-au sfiit să ne spună că nu înţeleg întotdeauna indiferenţa unora la calitatea slujirii ori propovăduirii, că refuză să fie mobilă în sfântul locaş, că au nevoie de duhovnici care să fie cu ei împreună-Biserică. Nu. Nu ora de religie le lipseşte. Ci sporul în calitatea discursului didactic, amplificarea misiunii sociale şi a creativităţii în cultura non-formală a educaţiei pentru Evanghelie. Digitali ori ba, tinerii vor comunicare pentru a cunoaşte Evanghelia în dinamica ei parohială şi sufletească, deopotrivă. Nu s-au sfiit să ne spună că au nevoie de Potir, de energia necreată care inundă lumea din Dumnezeiasca Liturghie. Şi au făcut-o continuând să se coaguleze în comunităţi mărturisitoare, în echipe pastorale ad-hoc. Au nevoie să ştie că Biserica are nevoie de ei. Că nu sunt masă de manevră ideologică. Că sunt generaţiile-expresii a 30 de ani de ne-comunism, în ciuda neocomunismului care ne răneşte cotidianul.

Anul acesta sunt chemaţi să redescopere Izvorul-Potir al mântuirii. Iar noi suntem chemaţi să ascultăm. Să revedem prin ochii lor întregul efort euharistic al Bisericii noastre. Să înregistrăm fisurile din cultura noastră catehetic-mărturisitoare şi dimensiunea pastorală cel mai greu de determinat fără feedback-ul lor: dinamica liturgică a vocaţiilor. În ce mod mai creştem vocaţii euharistice Ţării şi Neamului. Adică medici, profesori, preoţi, ingineri, psihologi ori oameni de cultură? Şi aceasta, fără doar şi poate. Dar mai ales să ne întrebăm în ce mod reuşim să creştem în ei, oamenii zilei de azi şi ai zilei de mâine - neapusă zi a Împărăţiei - vocaţia credinţei, a nădejdii şi a dragostei. În parte, exerciţiul înveşnicirii lor începe acum, la vremea în care li se cere să se educe pentru profesiunea lor viitoare. Atenţia Bisericii nu trebuie să se reducă la forumuri şi tabere, la congrese ori întâlniri, ci la însoţirea lor permanentă în descoperirea vocaţiei lor, în educaţia lor pentru a rămâne oameni întregi, care refuză caricaturizarea vieţilor.

Tinerii ne cer să rearticulăm identitatea lor creştină pe cerinţele unei vieţi a cărei dinamică îi aruncă, asemeni unei forţe centrifuge, la marginea societăţii. Sub presiunea lipsei unui centru moral, descompunerea virtuţilor autentice şi recompunerea unei etici fluide, hrănite de mediocritate, vor lovi din plin în creştinismul copiilor şi tinerilor noştri. E necesar  un program naţional ortodox de reevaluare a nevoilor lor de reconstrucţie a identităţii ortodoxe. Un efort prin care să le spunem, ca Biserică şi oameni activi în misiunea Bisericii, că ne pasă. Nu. Nu doar cuvinte. Ci manuale şi lucrări despre valorile prieteniei, colegialităţii şi cordialităţii umane. Emisiuni limpezite în ideile lor, care, credeţi-mă, merită ascultate. Şi mai ales cu o slujire liturgică energică, autentică şi cucernică în cel mai luminat sens cu putinţă. Nu. Nu mai încap jumătăţile de măsură şi avem obligaţia să înţelegem. Potirul - semnul distinctiv al ITO de anul acesta - nu poate fi adus pe jumătate dinaintea tinerilor. El trebuie înconjurat de fapte creştine pe măsură. Ne-o cer ca o nevoie. Nevoia de Hristos.

(Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Ziarul Lumina)