Cezar STRATON

Meniu.În ţările bogate, se mănâncă, după preferinţa fiecăruia, pui cu orez. În cele sărace, orez cu pui, în zilele de sărbătoare. Alternanţă. Alternanţa dintre singurătate şi ”viaţă socială” este la fel de necesară sufletului, precum cea dintre somn şi veghe, dintre zi şi noapte îi este trupului. Oglinzi. Femeia se privi în oglindă, cu tristeţe. Fosta ei doică se apropie de ea şi-i şopti: nu trebuie să te mai priveşti în oglindă! Trebuie să te oglindeşti în fiul tău. Teatru. O piesă în trei acte cuprinde, din păcate, cinci. Dintre care două – numite antracte – sunt interpretate de public. Suflet. Sufletul şi corpul: un balon cu nacela sa. Veveriţă. Noi gândim adesea într-un mod asemănător cu mersul veveriţei: din idee în altă idee, de pe o creangă pe alta, fără a ne da seama că am sărit dintr-un arbore în altul. Şoferi. Pe unii automobilişti, simplul gând de a rămâne în urma altora, de a fi depăşiţi, îi scoate din minţi. Ei încarnează cea mai mizerabilă imagine a Ambiţiei. Vise. Miliardarul ar trebui să invidieze somnul săracului: acesta din urmă are, cel puţin, la ce visa, spera. Sexualitate. Bărbatul, fiinţă nefericită... mereu  ”în partidă dublă”, cum ar zice contabilii: înainte şi după împreunare. Oribil, ori doar trist..? Frunze. ”Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse/ În mine, umbra ei să se sclupteze/ Cu dulci firide şi conture treze:/I-aduc...o pernă, plină ochi...cu frunze.// Trezorier al toamnei, înc-o dată/În lume fug, cu merele (şi-o fată?)/ Cu ultima,din veacuri, diligenţă/ Vă las, se pare...palida-mi absenţă...// Ţin frunzele cu disparate serii,/ Bancnote mari, când ronde, când alonge/ Cu care-n Rai noi am putea ajunge!/Republici am corupe, şi imperii/Dar, făr,de veste iarna ne străpunge/ Cu, sângerând...nervurile tăcerii...” (Gheorghe Tomozei). CFR. – Domnule controlor, se poate fuma, undeva, în acest tren de cursă lungă? – Nu, e total interzis! Iar amenda e destul de mare! – Atunci, de unde provin zecile de mucuri de ţigări de pe podeaua acestui tren..!? – Apăi...sunt de la cei care au omis să ne întrebe... Limbă. ”Alexei Mateevici: ”Limba noastră-i o comoară”. Miniştri şi slugărei: ”Limba noastră ne omoară” (Dumitru Monacu). Daruri. Haideţi  să dăruim fiecărui om, vecin, coleg, semen.. un arbore. Iată cum: / cu succesivile lui înfloriri, apoi fructificări..apoi ofiliri... /pentru ca el, omul, să  înţeleagă că frumuseţea, mândria, fudulia...nu sunt eterne... /Şi că orice formă de viaţă – vegetală, animală..umană...cere răbdare, aşteptare./Un arbore populat, înflorit, înviat , legitimiat de păsările ce-şi au cuib în coroana lui./Pentru ca fiecare om dăruit, îmbogăţit cu acest arbore dăruit de mine/ să priceapă onoarea, dar şi marea răspundere a paternităţii.../Rădăcinile -invizibile.... şi mereu mute...  – o să-l ajute, poate,  să priceapă, să cultive tăcerea....adică smerenia, modestia.. /Cu frunzele care cad..se ofilesc... poate că omul va accepta..se va împăca mai uşor cu  puţinătatea vieţii ,trăirii şi importanţei lui iluzorii... / Iar, odată cu frunzele codrului... care renasc în fiecare primăvară...probabil că omul va pricepe lecţia, îndemnul esenţial: să nu ne pierdem, niciodată...speranţa! Îngheţată. O femeie dotată cu sâni opulenţi şi cu glezne foarte subţiri. Seamănă cu un cornet ornat cu două cupe de îngheţată. Zeloşi. Zelul noilor convertiţi – peste noapte (oare din oportunism...oare doar din prostie...poate din sinceritate?.. oricum...nu-i judec!)  - la o nouă credinţă, religie, opţiune politică – mă plictiseşte. Şi îmi aminteşte excelenta zicere a lui Henri Michaux (de acum.....aproape un secol) : ”Cel ce (crede el că) şi-a alungat demonii personali...ne inoportunează, banal, cu noii săi ”îngeri personali”...Nud. Un pseudo-eseu, scris de un nepriceput ca mine, despre două  tablouri intitulate, de pildă, ”Nud feminin la/în toaletă”: odinioară, pictorul clasic ne propunea – sub titlul amintit – o fermecătoare creatură feminină, pieptănându-şi, delicat, părul lung, bălai..în faţa unei oglinzi. Mai nou, sub acelaşi titlu, văd o pictură  - şi nu numai una - înfăţişând o muiere şleampătă, cu sânii căzuţi, ştergându-şi fundul (”căzut” şi el...aici, măcar, artistul modernist e consecvent cu el însuşi!), în faţa unui bideu... Mă rog, arta evolueză... noi, privitorii..rămânem, se pare,  nişte primitivi... Tipuri. Există, se pare,  - eu unul, m-am convins! - două tipuri total diferite de oameni, de ”antreprenori”: cei care plantează arbori între clădiri...şi cei care plantează clădiri între arbori. Prevedere. Mai mult decât de cei puternici, fereşte-te de slugile lor! Consolare. Nu mai plânge, băiete! Nu ”cocoşelul” tău e prea mic...mâinile ei sunt prea mari! Sintagme. Primele două cele mai rostite/scrise, azi, sintagme în lume: ”I love you!” şi...”Made în China”. Şi niciuna nu-ţi oferă, la o adică, nicio garanţie...Baladă. Balada haiducului afectat de Alzheimer: ”Unde-s pistoalele!? Unde-s pumnalele!?” Reacţii.  Oamenii, ca şi naţiunile, vor acţiona raţional numai după ce toate celelalte posibilităţi au fost epuizate.  Stres.  Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi îţi dai seama că nu  dormeai. Munci.  Munca de programator este ca şi sexul. O singură greşeală şi trebuie să plăteşti pentru ea tot restul vieţii. Important. Cel mai important nu este să ştii! Mai important este să ai, azi,  telefonul celui care ştie.  Femeie. De urâtă nu-i frumoasă, da’i deşteaptă, proastă dracu’.   Banchetă.  Copiii de pe bancheta din spate provoacă accidente. Accidentele de pe bancheta din spate provoacă copii. Ideal. Femeia ideală există! O găseşti după ce te însori.